DISPÉNSA dispense s. f. Scutire a unei persoane de obligatzia indeplinirii unor conditzii legale; (concr.) act document care atesta aceasta scutire. Din fr. dispense.

dispensa sf [At: AR (1838) 381 ⅟4 / V: (inv) ~nza / Pl: ~se / E: fr dispense] 1 Autorizatzie speciala data cuiva de autoritatzile ecleziastice sau civile de a trece in anumite cazuri peste formalitatzile legale obishnuite Si: permisiune (inv) dezlegare invoire remisiune. 2 Scutire a cuiva de a indeplini o anumita obligatzie (legala).

DISPÉNSA dispense s. f. Scutire a cuiva de a indeplini o anumita obligatzie (legala); (concr.) act document care atesta aceasta scutire. Din fr. dispense.

DISPÉNSA dispense s. f. 1. Scutire de o obligatzie legala (baneasca de stagiu etc.). 2. Autorizatzie ingaduintza permisiune data cuiva de a trece in anumite cazuri peste formalitatzile legale obishnuite. Dispensa de virsta.

DISPÉNSA s.f. Scutire (de o obligatzie); exceptare exceptzie de la o regula. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis in mod normal de o lege. [< fr. dispense it. dispensa].

DISPÉNSA s. f. scutire (de o obligatzie); exceptare de la o regula. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis in mod normal de o lege. (< fr. dispense)

DISPÉNSA ~e f. Scutire de anumite obligatzii sociale. /<fr. dispense

dispensa f. scutire dela regula ordinara: dispensa dela serviciul militar.

* dispénsa f. pl. e (fr. dispense scutire; it. dispensa distribuire camara). Scutire acordare a uneĭ favorĭ care n’o acorzĭ altora: a primi la examin un elev k dispensa de etate.

dispénsa s. f. g.d. art. dispénsei; pl. dispénse

dispénsa s. f. g.d. art. dispénsei; pl. dispénse

dispensa se.

DISPÉNSA s. v. scutire.

DISPENSA s. scutire (inv.) scuteala scutintza. (~ de armata.)