DIRÉCTOR², -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director.

director^2[1], ~oare [At: (a. 1724) IORGA, S. D. XIV, 20 / A și: director / V: (înv) dre~, ~e, (reg) drectăr, (îvr) derec~, derectur, drehtor / Pl: ~i, ~oare / E: fr directeur, lat director] 1 smf / Persoană care conduce o instituție, o întreprindere, o publicație sau un sector al acestora. 2 smf Funcție de director (1). 3 sm (Îs) ~ de scenă (sau, rar, artistic) Regizor. 4 sm (Rar; îs) ~ de luptă Secundat. 5 sm (Reg; îs) ~ul prefecturii (sau prefectului) Subprefect. 6 sm (Îvr; îs) ~ fiscal Procuror. 7 sm (Îvr; îs) ~ de lucru Calfă. 8 sf (Fam; asr) Soție de director (1). corectată

DIRÉCTOR², -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director, -oris.

DIRÉCTOR², -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care are conducerea unei instituții, a unei publicații periodice etc. sau numai a unui sector din cadrul acestora. Toți... îl cred director de minister. CARAGIALE, O. III 18. De-a veni directorul aci, l-om ruga să ne recomande ministrului. ALECSANDRI, T. I 276.

DIRÉCTOR, -OÁRE s.m. și f. Conducător al unei întreprinderi, al unei instituții, al unei direcții de minister etc. [Cf. fr. directeur].

DIRÉCTOR², -OÁRE s. m. f. 1. conducător al unei întreprinderi, al unei instituții sau al unei direcții dintr-un organ central. 2. fiecare din cei cinci membri ai Directoratului (2). (< fr. directeur, lat. director)

DIRÉCTOR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care se află în fruntea unei instituții sau întreprinderii; conducător al unei instituții sau întreprinderi. ~ general. ~ul școlii. ~ul uzinei. /<fr. directeur, lat. director, ~oris

director m. cel ce dirijează o întreprindere, o administrațiune.

* directór, -oáre s. (lat. diréctor, -óris). Care dirijează o școală, un stabiliment, un serviciŭ administrativ. Fie-care din ceĭ cincĭ membri al directoriuluĭ în Francia la 1795: directoriĭ eraŭ aleșĭ de consiliŭ celor Vechĭ și de cel al celor Cincĭ-Sute. Director de conștiință, ecleziastic catolic ales de o persoană ca s’o conducă după principiile religiuniĭ. Adj. Plan director, linie directoare. – Fem. și directrice, pl. ĭ (în geometrie).

dréctăr sm vz director¹

dréhtor sm vz director

ex-director sm [At: DL / Pl: ~i / E: ex- + director] Fost director.

actór-diréctor-animatór s. m. Persoană care deține tripla calitate de actor, director și animator de teatru ◊ „José Maria Flotas a debutat ca regizor la Barcelona [...] Am descoperit cu plăcere rolul de actor-director-animator – mărturisește José Maria Flotas [...]” R.lit. 5 IV 84 p. 22 (din actor + director + animator)

diréctor-actór s. m. Director de teatru și în același timp actor ◊ „Directorul-actor K.E. și tânărul regizor principal K.K. împreună cu toți membrii trupei, moșesc cu râvnă la nașterea dramaturgiei maghiare contemporane.” Cont. 28 VII 67 p. 4. ◊ „Ziceam amândoi că un director-actor poate fi tentat să-și croiască repertoriul pe talia proprie și de aceea ați hotărât să vă refuzați acestor ispite.” Cinema 4/74 p. 13 (din director + actor)

diréctor-patrón s. m. 1993 Persoană care este în același timp director și patron v. directocrát (din director + patron)

președínte-diréctor genéral s. m. Președinte care îndeplinește funcția de director general ◊ „Președintele-director general al societății producătoare de filme Gaumont, Jean Leduc, a înmânat «Legiunea de onoare» celebrei actrițe Michèle Morgan.” Cont. 14 III 69 p. 10. ◊ „Acuzatul principal J.V.R. președinte-director general al societății «Matesa» este pasibil [...] de o pedeapsă de 1290 ani închisoare.” Cont. 12 IV 74 p. 10 (din președinte + director general, după fr. président-directeur général; DMN 1966)

diréctor² (persoană) s. m., pl. diréctori

diréctor (persoană care conduce) s. m., pl. diréctori

director (subst.)

director.