DIRECTÍVA directive s. f. Instructziune generala data de un organ superior celor din subordinea sa. Din fr. directive.

directiva sf [At: MAIORESCU D. IV 89 / V: (ivr) ~iv sn / Pl: ~ve / E: fr directive] 1 Instructziune generala data de un organ superior organelor din subordine cu scopul de a orienta activitatea atitudinea conduita acestora. 2 (Pgn) Indicatzii generale de conduita. 3 (Spc) Recomandare data de catre Uniunea Europeana dar care statele membre o pot aplica asha cum considera. 45 (Nob) Directzie (12).

DIRECTÍVA directive s. f. Instructziune generala data de un organ superior organelor in subordine cu scopul de a indruma a orienta sau a determina activitatea atitudinea conduita acestora. Din fr. directive.

DIRECTÍVA directive s. f. Indicatzie norma instructziune data de un organ superior organelor in subordine cu scopul de a indruma a orienta a determina activitatea atitudinea conduita acestora. Directivele i lea dat insushi Deliceanu. REBREANU R. I 243.

DIRECTÍVA s.f. (Mai ales la pl.) Instructziuni norme de lucru (date catre un organ in subordine). ♦ Indicatzii generale de conduita; instructziuni in vederea realizarii unei actziuni. [< fr. directive].

DIRECTÍVA s. f. 1. instructziune generala indrumare data de un organ superior organelor in subordine. ◊ document al unui partid politic cuprinzand principalele orientari shi obiective programatice. 2. (inform.) instructziune a unui program. (< fr. directive)

DIRECTÍVA ~e f. Indicatzie a unui organ de conducere celor in subordine dupa care trebuie sa se orienteze in activitatea lor. /<fr. directive

directíva s. f. g.d. art. directívei; pl. directíve

directíva s. f. pl. directíve

DIRECTÍVA s. indicatzie instructziune indrumare normativ norma recomandare (inv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)

DIRECTIVA s. indicatzie instructziune indrumare normativ norma recomandare (inv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)