dihái av [At: ALECSANDRI, T. 10 / S și: de hai / V: dihá², dehái / E: ns cf tc daha „mai, încă”] (Pfm; îe) (E) mai ~ (decât) (E) mai grozav (decât).

DIHÁI adv. (Mold., Munt.; numai în loc. adv. și adj.) Mai dihai = mai mult, mai bine, mai grozav, mai ceva, și mai și. O fi vrun fecioraș de oier sau plugar, De făurar, tîmplar sau ciubotar, Ori ceva mai dihai. DEȘLIU, G. 25. ◊ (În comparații) Ați învățat a vă păzi de urgia lor [a boierilor] și a vă bate mai dihai ca fiarele pădurii. GALAN, Z. R. 281. Atunci noi, la fugă, băieți; mai dihai decît la popa Oșlobanu. CREANGĂ, A. 44. Aș vra s-aleg, și nu știu, că-s toate una mai dihai decît alta. ALECSANDRI, T. 684.

DIHÁI adv.: Mai ~ mai ceva; mai strașnic. /Orig. nec.

diháĭ adv. (cp. cu litv. dýwai, vsl. divŭ, minune, și cu ung. háj, grăsime, de unde s’ar fi făcut de-haĭ, apoĭ dihaĭ, ca și de biŭ). Mold. Fam. Maĭ dihaĭ, maĭ abitir, și maĭ și, maĭ mult, superior: a lucrat maĭ dihaĭ de cît el, are un cal maĭ dihaĭ de cît al tăŭ.

dihaiu a. Mold. mai mult, mai bine ori mai rău: mă pricep la descântece mai dihaiu decât baba Cloanța AL. [Cf. litfan DIVAI, minunat].

!dihai (mai ~) (pop., fam.) loc. adv.

dihái (mai ~) (pop., fam.) adv.

dihái adv.

DIHÁI adv. v. abitir.

dihai adv. v. ABITIR.

díhái adv. – (În locuțiunea mai dihai). Mai bine, mai mult, mult mai mult. – Var. diha. Tc. diha „mai mult” (Iogu, GS, V, 182). Înainte, Bogrea, Dacor, I, 275, semnalase tc. diha „iată”.