DIGÁMA s. m. Semivocală cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Scris și: digamma. – Acc. și: dígama] – Din fr. digamma.

DIGÁMA/DÍGAMA s. m. inv. a șasea literă a vechiului alfabet grec (Ϝ), corespunzând sunetului u consonantic. (< fr., gr. digamma)

digamma sfi [At: CADE / S și: digama / A și: digama / E: fr digamma] (Înv) Semivocală cu valoare de „u” consonantic, componentă a unor diftongi, triftongi etc. modificată

DIGÁMMA s. f. invar. Semivocală cu valoare de u consonantic, componentă a unor diftongi, triftongi etc. [Acc. și: dígama] – Din fr. digamma.

DIGÁMMA s.f. Numele celei de-a șasea litere a vechiului alfabet grec. [< fr., gr. digamma].

* dígamma m. (vgr. digamma, adică „doĭ gamma”, unu peste altu, ceĭa ce făcea să semene cu F). La vechiĭ Grecĭ, o veche literă care reprezenta sunetu ŭ, ca’n Folkos, pron. ŭikos, lat. vicus, sat.

!digama¹ (insectă) s. m., pl. digama

!digama² (literă grecească) (înv.) s. m., pl. digama; ϝ, Ϝ

digáma/dígama s. m.

digáma/dígama s. m. invar.