deșertare sf [At: (a. 1644) GCR I, 112/20 / V: (reg) deșăr~, deșir~, disărțare, diș~ / Pl: ~tări / E: deșerta¹] 1 Scoatere totală sau parțială a conținutului dintr-un recipient, sac etc. (de obicei prin răsturnare) Si: (pop) deșertat¹ (1), golire. 2 (Tip) Scoatere a rândurilor culese din culegar, transportându-le pe galion. 3 Răsturnare a unui lichid sau a unor materii granulare, pulverulente dintr-un recipient, dintr-un sac etc. Si: (pop) deșertat¹ (2). 4 Trecere a unui lichid sau a unor materii granulare dintr-un recipient în altul Si: (pop) deșertat¹ (3). 5 Înghițire (până la ultima picătură) a conținutului lichid al unui vas Si: (pop) deșertat¹ (4). 6 (Îvr) Descărcare a unei arme de foc Si: (pop) deșertat¹ (5). 7 (Înv) Evacuare a unei așezări omenești. 8-9 (Înv) Deșertăciune (2, 4).

DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, (învechit) evacuare a populației. (Cu pronunțare regională) A făcut atîta deșărtare a provinciilor sale. BĂLCESCU, O. I 24.

deșertare f. acțiunea de a deșerta: golire, evacuare.

deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri

deșertáre s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări

DEȘERTÁRE s. v. descărcare.

DEȘERTARE s. descărcare, descărcat, deșertat, golire, golit. (~ unei roabe.)

deșertáre, deșertări s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, părăsire. ♦ (Sens biblic) Dogmă fundamentală a credinței creștine, prin care se explică întruparea Fiului lui Dumnezeu (Filip. 2, 6-7); chenoză. – Din deșerta.