DETERMINÁNT², -Ă, determinanți, -te, adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărîtor. Marxismul respinge necondiționat toate teoriile idealiste potrivit cărora rolul determinant în societate l-ar avea ideile, conștiința, rațiunea, voința oamenilor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 23. 2. (Despre cuvinte și propoziții) Care determină, care precizează sensul unui cuvînt sau al unei propoziții cu care e în legătură. ◊ (Substantivat) Atributul este determinantul substantivului.

DETERMINÁNT, -Ă adj. Care determină, care este de natură să determine; hotărâtor; determinativ. ♦ (Gram.) Care arată o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor. // s.n. Cuvânt, propoziție care precizează, lămurește semnificația unui cuvânt, a unei propoziții. [Cf. fr. déterminant, it. determinante].

DETERMINÁNT, -Ă I. adj. care determină; hotărâtor; determinativ. II. s. m. 1. factor, cauză, relație etc. cu rol hotărâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situație, reacție. 2. (mat.) simbol compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor. III. s. n. element lingvistic care determină alt element. (< fr. déterminant)

DETERMINÁNT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care determină; în măsură să determine; hotărâtor; decisiv. 3) și substantival (despre elemente ale limbii) Care determină un cuvânt sau o propoziție; determinativ. /<fr. déterminant

determinánt (gram.) s. n., pl. determinánte

DETERMINÁNT adj., s. 1. adj. v. hotărâtor. 2. s., adj. (LINGV.) determinativ. (Un ~ sintactic.)

DETERMINANT adj., s. 1. adj. decisiv, hotărîtor, (livr.) irefutabil, (frantuzism înv.) ponderos, (fig.) strivitor, zdrobitor. (Argumente ~.) 2. s., adj. (LINGV.) determinativ. (Un ~ sintactic.)

DETERMINÁNT (DETERMINATÍV) s. m. (cf. fr. déterminant, it. determinante): termen subordonat celui regent (determinat) din cadrul unui raport sintactic, care precizează, lămurește sau restrânge sensul regentului. În limba română, adjectivul și numeralul sunt, în mod obișnuit, d. ai substantivului, iar adverbul d. al verbului: zi furtunoasă, trei cărți, pagina a doua, merge greu etc. Dar și alte părți de vorbire pot deveni d. într-o relație binară (cu sau fără elemente relaționale): trotuarele străzilor, nuia de salcie, fruntea lui, stăpânire de sine, dorința de a citi, mașină de cusut, mersul înainte, omul de-acolo, halal prieten etc. Tot d. este și articolul: vinul, apa, puii, pâinile; un copil, niște copii, o fetiță etc. ◊ ~ concrét: d. care intră în raportul sintactic, dispunând de un conținut lexical precis, cum sunt substantivele, adjectivele, numeralele, pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile (v. mai sus). ◊ ~ abstráct: d. care intră în raportul sintactic, fără conținut lexical, numai cu o semnificație gramaticală, cum sunt articolele hotărâte și nehotărâte (v. mai sus). ◊ ~ proclític (predeterminánt): d. așezat în fața regentului, ca articolul hotărât lui, articolele nehotărâte și demonstrative, adjectivele pronominale interogative, relative, nehotărâte și negative; numeralele cardinale. ◊ ~ enclític (postdeterminánt): d. așezat după regent ca marea majoritate a articolelor hotărâte. ◊ ~ mixt: d. așezat fie înainte, fie după regent, cum sunt adjectivele calificative, adjectivele pronominale demonstrative, posesive și de întărire; adverbele, substantivele, pronumele, numeralele ordinale și interjecțiile.