destín sn [At: CALENDARIU (1794), 31/26 / V: ~e / Pl: ~e, și (înv) ~uri / E: fr destin] 1 Forță sau voință supranaturală care ar hotărî, în mod fatal și implacabil, tot ce se petrece în viața omului Si: fatalitate. 2 Ceea ce se crede că ar fi sortit cuiva (în bine sau în rău) Si: menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predestinație, (îpp) striște, (pop) dată, destinată, făcut, noroceală, orândă, rânduială, scrisă², soroc, stea, (îrg) sorocire, (înv) preursire, preursită, ursitoare, (grî) ursă, urseală, (îvr) prodată. 3 Împrejurare, condiție de viață etc. sau concurs de împrejurări în care se află sau se va afla o persoană sau o comunitate la un moment dat Si: situație, stare. 4 Curs al evenimentelor (importante) din viața (sau dintr-o parte a vieții) unei persoane Si: soartă, sortire, (înv) destinată, destinație. 5 Viață. 6 Persoană care are un anumit destin (2).

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. Eu s-ar fi cuvenit să am alt destin. SADOVEANU, P. M. 186. Are el dreptul să-i zdrobească viața, legînd-o de destinul lui atît de puțin asigurat? REBREANU, R. I 248. Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă. ALEXANDRESCU, P. 166. ◊ (Poetic) Sute de oameni, sute de destine, fierb ca într-un imens cazan înăuntrul acestor munți vulcanici. BOGZA, C. O. 184. 2. (În concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; fatalitate. Să lupți cu moartea și cu destinul e să aștepți, cum am așteptat eu, șase ani. CAMIL PETRESCU, T. I 113.

DESTÍN s.n. Soartă, viitor. ♦ Forță sau voință supranaturală despre care misticii cred că hotărăște tot ceea ce se petrece în viață; fatalitate. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. destin, it. destino].

DESTÍN s. n. 1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului; 2. soartă, viitor; fatalitate. (< fr. destin)

DESTÍN ~e n. 1) Forță supranaturală care determină în mod irevocabil cursul evenimentelor; fatalitate; ursită; soartă. 2) Ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de voința unui om și care compun viața lui. /<fr. destin

destin n. 1. înlănțuire necesară a lucrurilor omenești; 2. Mit. divinitate oarbă care regula soarta oamenilor; 3. soarta fiecăruia.

*1) destín n., pl. e și urĭ (fr. destin, d. destiner, a destina; it. destino). Soartă, ursită, noroc saŭ nefericire ca însoțește vĭața omuluĭ: așa ĭ-a fost destinu, destin fericit. V. fatalitate, menire.

destín s. n., pl. destíne

destín s.n., pl. destíne

destin, -ne.

DESTÍN s. v. soartă.

DESTIN s. fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)

DESTIN. Subst. Destin, soartă, parte (pop.), orîndă (pop.), triște (înv.), fortuna (livr.), fatum (livr.), noroc, șansă, menire, ursită, ursitoare (înv.), scrisa (pop.), dată (reg.), soroc (reg.); predestinare, predestinație, hărăzire, sorocire (pop.), soroceală (pop.), ursire, preursire (rar), sortire, norocire, urseală. Neprevăzut, întîmplare, hazard. Menitor (înv.). Ursitoare, urzitoare (rar), ursoaică (pop.), moire (la greci), parce (la romani). Fatalitate, fatum (livr.); predeterminație; inexorabilitate (rar), implacabilitate; fatalism. Fatalist. Adj. Destinat, sortit, menit, ursit, preursit (rar), sorocit (pop.), predestinat. Menitor, ursitor. Fatal, fatidic (livr.), predeterminat, inevitabil, ineluctabil; implacabil, inexorabil. Întîmplător, fortuit (livr.), neprevăzut. Fatalist. Vb. A destina, a hărăzi, a meni, a sorti, a noroci (pop.), a ursi, a preursi (rar), a predestina, a meni, a soroci (pop.). Adv. Fatalmente, în mod fatal, inevitabil, ineluctabil. V. întîmplare, necesitate, prezicerea viitorului.

FABER EST SUAE QUISQUE FORTUNAE (lat.) fiecare este creatorul propriului său destin – Salustiu, „Historia rerum in republica Romana gestarum”, 1, 1, 2.