descălecare sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cări / E: descăleca] 1 Coborâre de pe cal Si: descălecat¹ (1), descălecătoare (1). 2 Așezare într-un loc Si: descălecat¹ (2), descălecătoare (2). 3 (Înv) Întemeiere a unei țări Si: descălecat¹ (3), descălecătoare (3).

DESCĂLECÁRE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca. 1. Coborîre de pe cal. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) Așezare, stabilire, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară nouă. Nu se împlinise jumătate de veac de la descălecarea lui Dragoș, cînd Alexandru I dă legi poporului său. NEGRUZZI, S. I 271. – Variantă: descălicáre s. f.

descălicare sf vz descălecare

descălicáre f. Acțiunea de a descălica. Timpu cînd s’a descălicat. Fig. Așezarea unor emigranțĭ undeva (maĭ ales vorbind de Radu Negru și Dragoș).

descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri

descălecáre s. f., g.-d. art. descălecării; pl. descălecări

DESCĂLECÁRE s. (IST.) (înv.) așezământ. (~ Țării Moldovei.)

DESCĂLECARE s. (IST.) (înv.) așezămînt. (~ Țării Moldovei.)