opțiuni
  • info

8 definiții pentru descântător (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.

DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.

descântător, ~oare [At: COD. VOR. 6/1 / Pl: ~i, ~oare / E: descânta + -tor] 1-2 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care știe să descânte (1). 3-6 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care practică descântarea (1-2). 7-8 a (D. obiecte, lucruri) Care servește la descântare (1-2).

DESCÂNTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care se ocupă cu descântecul. /a descânta + suf. ~ător

DESCÎNTĂTÓR, -OÁRE, descîntători, -oare, adj. (În practicile magice) Care descîntă, care face vrăji. Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. ◊ (Substantivat) Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre

descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; f. sg. și pl. descântătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESCÂNTĂTÓR s. v. vrăjitor.

descîntător s. v. VRĂJITOR.

Intrare: descântător (s.m.)
descântător2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descântător
  • descântătorul
  • descântătoru‑
plural
  • descântători
  • descântătorii
genitiv-dativ singular
  • descântător
  • descântătorului
plural
  • descântători
  • descântătorilor
vocativ singular
  • descântătorule
plural
  • descântătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

descântător, descântătorisubstantiv masculin
descântătoare, descântătoaresubstantiv feminin
descântător, descântătoareadjectiv

  • 1. (Persoană) care descântă, care face vrăji. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vrăjitor
    • format_quote Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. DLRLC
    • format_quote În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. DLRLC
    • format_quote Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4. DLRLC
etimologie:
  • Descânta + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.