DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

depăra¹ v vz depăna

depărá² vtr [At: ANON. CAR. / V: dăp~ / Pzi: ~réz, dépăr, dápăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (Îrg) A(-și) smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (Înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji.

depărá³ vi [At: ȘEZ. II, 225 / E: nct] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fără motiv). 2 (Îe) Om bun de apărat și ~t Om de nădejde.

DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

DĂPĂRÁ, vb. I v. depăra.

dăpăra v vz depăra

DĂPĂRÁ, dápăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

dăpărà v. a rupe, a smulge (vorbind de păr): fig. cu o mână te apără cu alta te dapără. [Lat. DEPILARE; sensul figurat e identic cu al sinonimului încăiera].

dápăr, dăpărat V. depăr.

dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.

!depăra¹ (a ~) (a smulge părul din cap) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. depăr, 2 sg. deperi, 3 deapără; conj. prez. 1 sg. să depăr, 3 să depere; imper. 2 sg. afirm. deapără corectată

depărá¹ (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 3 depăreáză

depărá²/dăpărá (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr/dápăr, 2 sg. déperi/dáperi, 3 deápără/dápără, 1 pl. depărắm/dăpărắm; conj. prez. 3 să dépere/să dápere

depărá (tehn.) vb., ind. prez. 3 sg. depăreáză

depărá / dăpărá (a-și smulge părul din cap) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr / dápăr, 2 sg. déperi / dáperi, 3 sg. și pl. deápără / dápără, 1 pl. depărăm / dăpărăm; conj. prez. 3 sg. și pl. dépere / dápere

dăpărá (a ~) v. depărá²

DĂPĂRÁ vb. v. părui.

dăpăra vb. v. PĂRUI.

depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).