DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna.

dejún sn [At: AR (1829), 61¹/17 / V: (înv) ~jéne sf, ~jóne sf / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: pvb dejuna] 1 (Îs) micul ~ Gustare de dimineață. 2 (Pex; îas) Timp al zilei când se servește micul dejun (1). 3 Masă de amiază Si: prânz. 4 (Ccr) Ceea ce se pregătește sau se mănâncă la dejun (4). 5 (Pex) Timp al zilei când se servește dejunul (4).

DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață. – Cf. fr. déjeuner.

DEJÚN, dejunuri, s. n. Gustarea de dimineață sau masa de amiază. M-a invitat să iau dejunul cu el, mîine. C. PETRESCU, C. V. 54. Primul lor dejun «acasă la ei»... îi emoționează. VLAHUȚĂ, O. A. III 132. ◊ Micul dejun = gustarea de dimineață.

DEJÚN s.n. Masa de prânz, prânzul; timpul când se ia această masă. ◊ Micul dejun = gustarea de dimineață. [< dejuna].

DEJÚN s. n. masa de prânz; prânz; timpul când se ia această masă. ♦ micul ~ = gustare de dimineață. (< dejuna)

DEJÚN ~uri n. 1) Masa de la amiază; prânz. ◊ Micul ~ gustare frugală de dimineață. 2) Timp când se ia această masă. /v. a dejuna

dejun n. 1. gustare de dimineață; 2. ceea ce se mănâncă la dejun.

*dejún n., pl. urĭ (fr. déjeuné și déjeuner [după rom. ajun], d. jeúner, a ajuna, a nu mînca, d. lat. pop. disjunare, care vine d. jejunus, nemîncat, flămînd. V. ajun). Barb. Prînz. V. zacuscă.

dejún s. n., pl. dejúnuri

dejún s. n., pl. dejúnuri

DEJÚN s. v. prânz.

DEJUN s. prînz, (pop.) nămiază, prînzare, (Ban., Transilv., Maram. și Mold.) gustare. (Luăm împreună ~?)

MICUL DEJÚN s. (englezism) breakfast, (înv. și pop.) prânzișor, (pop.) prânz, (reg.) prânzuț.

MICUL DEJUN s. (înv. și pop.) prînzișor, (pop.) prînz, (reg.) prînzuț.