dejá av [At: CALENDARIU (1794), 36/21 / V: (reg) dăjá, (înv) dejiiá / E: fr déjà] 1-2 În (acest sau) acel moment. 3-4 (Încă) de pe acum. 5-6 (Încă) de pe atunci. 7-8 (Extrem de) timpuriu.

DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, de pe acum (de pe atunci), încă de pe acum (încă de pe atunci). La începutul veacului al XIX-lea Moldova are deja o tradiție culturală. IBRĂILEANU, SP. CR. 12. Sunetele se țes cu razele soarelui, deja tomnatic. id. A. 192. Nu mai încăpea îndoială: erau hoți... Ușa ce da în grădină căzuse deja despicată. MACEDONSKI, O. III 71.

DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, încă de pe acum (sau de pe atunci). [< fr. déjà].

DEJÁ adv. în acest (sau acel) moment, încă de pe acum (< sau de pe atunci). (< fr. déjà)

DEJÁ adv. 1) În acest moment; de acum. E ~ mare. 2) În momentul acela; de pe atunci. /<fr. déjà

dejà adv. 1. de pe acuma: e deja seară; 2. de înainte: te cunoșteam deja (= fr. déjà).

*dejá adv. (fr. déjà, d. dès, din, de [lat. de ex. din] și ja [lat. jam], deja). De pe acuma, de pe atuncĭ, și: a venit deja, l-a prins deja, e deja seară, e seară deja, deja e seară (curat rom. a și venit, l-a și prins, a și venit seara, s’a și înserat). Din ainte: îl cunoșteam deja. Încă (în trecut): deja din copilărie, deja de copil, de la poartă deja.

dăjá av vz deja

dejá-spús s. n. Spus, cunoscut dinainte ◊ „Ce ar fi acest concept de ironie? Se merge la persiflarea truismelor de toate genurile, la bombardarea tabuurilor, la dinamitarea deja-spusului.” R.l. 7 V 74 p. 2 (din deja + spus; după fr. déja-vu)

dejá adv.

dejá adv.

DEJÁ adv. v. încă.

DEJA adv. încă. (~ de copil.)

dejá adv. – În acest (acel) moment, de pe acum. Fr. déjà. Este galicism.