DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

degetár sn [At: LEX. MARS. 237 / V: decedár, ~gistár, ~gitár, deișt~, dig~, digit / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: deget + -ar] 1 Obiect în formă de trunchi de con, din metal, os, material plastic, gol pe dinăuntru și cu adâncituri pe suprafața exterioară, în care se introduce, în timpul coaserii manuale, vârful degetului cu care se împinge acul, pentru a-l feri de împunsături Si: (îvp) năpărstoc. 2 (Îla; d. recipiente) Ca ~ul Foarte mic. 3 (Șîc) ~-roșu, floarea-~ului Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii (Digitalis ambigua) Si: clopoțel, degetărel (2), degetărică, degetariță (1), degetăruț (2), degețel (12), iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl, năpârstocel, țâța-oii, urechea-boului.

DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Obiect mic, de obicei de metal, de forma unui trunchi de con gol care se pune în deget în timpul cusutului pentru a-l apăra de înțepăturile acului și cu ajutorul căruia se împinge acul în cusătură. Am găsit un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. IBRĂILEANU, A. 214. 2. Plantă erbacee, veninoasă, cu flori mari galbene; crește prin păduri (Digitalis ambigua); degețel.

DEGETÁR ~e n. Unealtă de croitorie, având formă de căpăcel care se îmbracă pe degetul cu care se împunge acul în cusătură pentru a-l proteja. /deget + suf. ~ar

degetar n. 1. unealtă mică de metal ce se pune la capătul degetului spre a împimge acul la cusut; 2. Bot. numele popular al digitalei. [Lat. DIGITALE].

degetár n., pl. e (d. deget cu sufixu -ar, ca șterg-ar, cord-ar, genunch-er, maĭ probabil de cît d. lat. digitale, învălitoare de deget). Un mic instrument de metal orĭ de os scobit care se pune în vîrfu degetuluĭ ca să împingĭ acu cînd coșĭ (V. năpîrstoc). Digitală, țîța oiĭ (V. digitală). – Inventatoru degetaruluĭ e un gĭuvaĭergiŭ Olandez anume Nikolaas van Benschoten, care, pe la 1684, se logodise c’o o cusătoreasă numită Myrfrenno van Reussalaer, căreĭa, ca să nu se maĭ înțepela cusut, ĭi făcu un degetar de aur.

digitală f. plantă veninoasă (numită vulgar degetar și țâța oii) ale cării flori seamănă cu un deget de mânușă: e întrebuințată în medicină spre a zăbovi bătăile inimei.

degetár s. n., pl. degetáre

degetár s. n., pl. degetáre

DEGETÁR s. 1. (înv., pop. și glumeț) năpârstoc. (Un ~ pentru cusut.) 2. (BOT.; Digitalis ambigua) degetariță, degețel, (reg.) țâța-oii.

DEGETAR s. 1. (înv., pop. și glumeț) năpîrstoc. (Un ~ pentru cusut.) 2. (BOT.; Digitalis ambigua) degetariță, degețel, (reg.) țîța-oii.

DIGITALIS L., DEGETAR, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din partea centrală și de vest a Asiei și din Europa, 25- 30 specii, otrăvitoare, erbacee, vivace, anuale și bienale. Flori roz-purpurii și albe, campanulate, pendente, dispuse în ciorchini lungi.