defavoare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 562 / V: ~or sn, desf~, desfavor, disf~ / Pl: ~ri / E: fr défaveur] 1-2 (Îoc favoare) Situație neprielnică (în raport cu altă situație). 3 Dezavantaj. 4 Lipsă a unei favori. 5 Dizgrație. 6 Discredit. 7 (Îe) În ~ea cuiva Împotriva interesului cuiva. 8 (Îae) În dezavantajul cuiva. 9 (Îvr; îe) A cădea în ~ea cuiva A pierde bunăvoința cuiva.

DEFAVOÁRE s. f. (În loc. prep.) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). Aparența poate e uneori în defavoarea mea. C. PETRESCU, C. V. 108. Azi situația s-a schimbat în defavoarea ei. REBREANU, R. II 51. – Variantă: (învechit) defavór, defavoruri (GHEREA, ST. CR. I 355), s. n.

DEFAVOÁRE s.f. Discreditare, dizgrație. ◊ În defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). [Pl. -oruri, gen. -rii. / cf. fr. défaveur].

DEFAVOÁRE s. f. discreditare, dizgrație. ♦ în defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). (< fr. défaveur)

DEFAVOÁRE f.: În ~ea (cuiva) în dezavantajul (cuiva); în dauna (cuiva). /<fr. défaveur

defavoare f. pierderea favorii: discredit, disgrație.

*defavoáre f., pl. orĭ (fr. défaveur). Lipsă de favoare, perderea credituluĭ, dizgrație.

defavor sn vz defavoare

DEFAVÓR s. n. v. defavoare.

defavoáre s. f., g.-d. art. defavórii

!defavoárea (în ~) s. f. art.