CĂTÁNĂ, cătane, s. f. 1. (Înv.) Soldat, ostaș în armata Austro-Ungariei. 2. P. gener. (Pop.) Soldat, ostaș. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. – Din magh. katona.

cătană sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 342/25 / V: cat~, cotună / Pl: ~ne / E: mg katona] 1 (Înv) Soldat în Austro-Ungaria. 2 (Pgn) Soldat. 3 (Îs) ~ bătrână Veteran. 4 (Îas) Soldat în al doilea (sau, mai ales, al treilea) an de serviciu. 5 (Îe) A fi ~ bătrână A fi greu de înșelat în urma experienței acumulate. 6 (Îe) A fi cat~ A fi beat turtă. 7 (Îlav) în (sau la) ~ne în armată. 8 (Lpl) Detașament (sau corp) de armată. 9 (Trs) Fiecare dintre cei doi frați de mireasă, care îi pun în car lada, hainele și alte obiecte de zestre și care însoțesc mireasa până la socrii mari. 10 (Bot; reg; lpl) Scânteiuțe (Aster nov-belgii). 11 (Bot; reg; lpl) Gladiolă (Gladiolus gandavensis).

CĂTÁNĂ, cătane, s. f. (Înv.) Soldat, ostaș în Austro-Ungaria; p. gener. (reg.) soldat, ostaș. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. – Din magh. katona.

CĂTÁNĂ, cătane, s. f. (Regional) Soldat, ostaș. Am slujit în oaste și am fost cătană, Nici căprar n-am fost eu, ci mereu cătană. IOSIF, T. 237. Și cîte oștiri străine și o droaie de cătane călări... îmbrăiați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele. prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. Eu mă duc, maică-n cătane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 306.

CĂTÁNĂ, cătane, s. f. (Reg.) Soldat, ostaș. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. – Magh. katona.

CĂTÁNĂ ~e f. reg. Persoană care își îndeplinește serviciul militar sau care face parte din armată; soldat; ostaș. /<ung. katona

CĂTANĂ s.f. (Ban., Trans.) Oștean, soldat. Ketanĕ. Miles. AC, 345. Încălecară toți boieri<i> și domni<i> cu cătanele. A 1776, 100^v. Du-te cu cătane și ... îl sugrumă. OG, 337 ; cf. LEX. MARS., 228; OG, 378. ♦ (Mold., ȚR) Soldat (mercenar) din armata ungară sau austriacă. A: Racoți i-au dat o samă de nemți ai săi și cătane. M. COSTIN; cf. NECULCE. B: Pogoară cătanele nemțești la Rușava. R. POPESCU. Etimologie: magh. katona. Vezi și cătănie.

cătană m. 1. ostaș, în special soldat din armata austro-ungară: oamenii săriră crezând că e foc ori ne taie catanele CR.; 2. pl. Catane sau slujitori de scuteală, odinioară miliția țării (în număr de 18.000) ce era scutită de unele dări. [Ung. KATONA].

cătánă, V. catană.

catánă sf vz cătană

catánă și (Nec. 2, 407) cătánă f., pl. e (ung. katona, soldat, de unde și sîrb. kátana, rut. katúna). Rar. Azĭ fam. Soldat, ostaș.

cătánă (pop.) s. f., g.-d. art. cătánei; pl. cătáne

cătánă s. f., g.-d. art. cătánei; pl. cătáne

cătană

cătană, -ne (o cătană).

CĂTÁNĂ s. v. militar, ostaș, oștean, soldat.

cătană s. v. MILITAR. OSTAȘ. OȘTEAN. SOLDAT.

catánă (-ne), s. f. – Soldat, recrut. – Var. cătană. Mag. katona (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 488; Gáldi, Dict., 87); cf. sb., cr., tc. katana, pol. katan. – Der. cătănesc, adj. (militar); cătănește, adv. (soldățește); cătăni, vb. (a se înrola; a merge la oaste); cătănie, s. f. (serviciu militar); cătănime, s. f. (trupă de soldați).

cătánă, cătane, (cătună, cotună), s.f. – (reg.; mil.) Soldat, militar: „Care fecior nu-i cătană / Nici acasă nu-i la samă. / Și care nu cătunește / Nu ști-n lume că trăiește” (Bârlea, 1924, II: 159). (Trans.) ♦ (onom.) Cătană, Catana, Catană, nume de familie (60 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. katona „soldat” (Miklosich, cf. DER; Șăineanu, DLRM, MDA).

cătánă, -e, (cătună), s.f. – Soldat, militar: „Care fecior nu-i cătană / Nici acasă nu-i la samă. / Și care nu cătunește / Nu ști-n lume că trăiește” (Bârlea 1924 II: p.159). – Din magh. katona.