cămășuică sf [At: ALECSANDRI, T. I, 273 / V: ~meș~, chimeș~ / Pl: ~ici / E: cămașă + -uică] 1-2 (Șhp) Cămășuță (1-2).

CĂMĂȘÚICĂ, cămășuici, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1). (Atestat în forma regională cămeșuică) Toți de-a rîndul îmbrăcați cu cămeșuici cusute cu bibiluri... cu bondițe mîndre, cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. Bate pînza la izvoare, Și cu dînsa fata-și coasă Cămeșuică de mireasă. ALECSANDRI, T. 273. – Variantă: (Mold.) cămeșuícă s. f.

CĂMĂȘÚICĂ, cămășuici, s. f. Cămășuță. – Din cămașă + suf. -uie + -că.

cămáșe sf vz cămașă

cămeșúică sf vz cămășuică

CĂMEȘÚICĂ s. f. v. cămășuică.

cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ.

cămășúică s. f., g.-d. art. cămășúicii; pl. cămășúici

cămășúică s. f., g.-d. art. cămășúicii; pl. cămășúici

CĂMĂȘÚICĂ s. v. cămășuță.

cămășuică s. v. CĂMĂȘUȚĂ.