cămătár sm [At: MACEDONSKI, O. II, 19 / Pl: ~i / E: camătă + -ar] Persoană care dă împrumuturi bănești în schimbul unei camete Si: banchez, camatnic, cămătarnic, cămătaș, uzurar, zaraf.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. n. (În orînduirile sociale bazate pe exploatare) Persoane care dă bani cu camătă. Un cămătar, un om fără scrupule, care nu se dă înapoi de la nici o josnicie pentru a se îmbogăți. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Astăzi nu mai am nimic, Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă. Nu-i rostesc mîrșavul nume: să-l rostesc îmi este silă. MACEDONSKI, O. I 9. Cu orice preț îmi trebuia bani. Am alergat la cămătarul nostru. NEGRUZZI, S. III 109.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. m. Persoană care împrumută bani cu camătă. – Din camătă + suf. -ar.

CĂMĂTÁR ~i m. Persoană care dă bani cu camătă. /camătă + suf. ~ar

cămătar m. cel ce dă bani cu camătă.

cămătár m. (d. camătă; sîrb. kamatar, rentier). Defav. Uzurar, cel ce dă banĭ cu camătă. – Vechĭ cămatnic și camátnic (vsl. kamatĭnikŭ). V. bancher.

cămătár s. m., pl. cămătári

cămătár s. m., pl. cămătári

CĂMĂTÁR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.

CĂMĂTAR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.