CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.

cuțitoaie sf [At: BIBLIA (1688), 228^b / V: ~țut~ / P: ~toa-ie / Pl: ~oi / E: cuțit + -oaie] 1 Instrument format dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosit în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit Si: cuțitoi¹ (2). 2 Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. 3 Strung. 4 Instrument de pescărie prevăzut cu un cuțit, cu care pescarii scot carmacele la suprafață Si: (reg) rizacă. 5 Fierul plugului Si: cuțit (17), (pop) custură. 6 Cuțitoi¹ (1). 7 (Iht; pan) Zvârlugă (Cobites taenie).

CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosit în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.

CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. Un fel de cuțit format dintr-o lamă ascuțită de oțel, de obicei cu două minere perpendiculare pe capetele ei, folosit de dulgheri, dogari, tăbăcari etc. ca unealtă de cioplit și răzuit. Lucrează un om înarmat cu o cuțitoaie enormă. BOGZA, A. I. 99. Dacul ține mai adesea în mînă un mare cuțit în forma unei secere puțin încovoiată, pe care cu nedrept cuvînt unii autori au semuit-o cuțitoaiei cu cîrlig a lui Chronos. ODOBESCU, S. II 283. Rotarii fac toate... servindu-se cu instrumentele următoare: toporul, barda... cuțitoaie, sfredel. I. IONESCU, M. 711.

CUȚITOÁIE ~ f. Instrument format dintr-o lamă de oțel cu două mânere, folosit (de tâmplari, dogari, tăbăcari etc.) la cioplit sau la răzuit. [Sil. -toa-ie] /cuțit + suf. ~oaie

cuțitoaie f. 1. cuțit lat cu două mânere al dulgherilor; 2. unealtă analoagă a fierarului de curățit unghiile calului: 3. Zool4. alt nume dat svârlugei (după forma-i lungăreață).

cuțitoáĭe f., pl. oĭ (ca lighioĭ) saŭ și egal cu sing. Est. Cuțit cu doŭă mînere la cele doŭă capete întrebuințat la cĭoplit orĭ răzuit de tîmplarĭ, dogarĭ, rotarĭ și potcovarĭ (în vest mezdrea). V. scăunoaĭe, sinalăŭ, strujniță.

cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie

cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie

cuțitoaie

CUȚITOÁIE s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ dulgherului, a tâmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)

CUȚITOÁIE s. v. zvârlugă.

CUȚITOAIE s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ dulgherului, a tîmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)

cuțitoaie s. v. ZVÎRLUGĂ.