opțiuni
  • info

10 definiții pentru cuvântător (adj.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.

cuvântător, ~oare [At: CORESI, EV. 483 / Pl: ~i, ~ / E: cuvânta + (ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are capacitatea de a vorbi. 3 a (Înv) Cultivat. 4 a (Înv) Înțelept. 5 smf (Înv) Vorbitor. 6 smf Orator. 7 sm Predicator.

CUVÂNTĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care are darul vorbirii; vorbitor. Ființă ~oare. /a cuvânta + suf. ~tor

cuvântător a. 1. care vorbește, care ține un cuvânt; 2. înzestrat cu rațiune: omul e cuvântător, dar dobitoacele sunt necuvântătoare.

CUVÎNTĂTÓR1, -OÁRE, cuvintători, -oare, adj. Care are însușirea de a vorbi; care vorbește; vorbitor. Ciută Cuvîntătoare, nu mută, Cu cizme roși încălțată, Cuțundră neagră-mbrăcată. TEODORESCU, P. P. 180.

cuvîntătór, -oáre adj. și s. Care cuvîntează, orator.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; f. sg. și pl. cuvântătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUVÂNTĂTÓR adj., s. v. vorbitor.

cuvîntător adj., s. v. VORBITOR.

Intrare: cuvântător (adj.)
cuvântător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântător
  • cuvântătorul
  • cuvântătoru‑
  • cuvântătoare
  • cuvântătoarea
plural
  • cuvântători
  • cuvântătorii
  • cuvântătoare
  • cuvântătoarele
genitiv-dativ singular
  • cuvântător
  • cuvântătorului
  • cuvântătoare
  • cuvântătoarei
plural
  • cuvântători
  • cuvântătorilor
  • cuvântătoare
  • cuvântătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuvântător, cuvântătoareadjectiv

  • 1. Care cuvântă; care are însușirea de a vorbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cuvântăreț vorbitor
    • format_quote Ciută Cuvîntătoare, nu mută, Cu cizme roși încălțată, Cu țundră neagră-mbrăcată. TEODORESCU, P. P. 180. DLRLC
etimologie:
  • Cuvânta + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.