17 definiții pentru curătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.

curătu1 sf [At: URICARIUL I, 348/21 / Pl: ~ri / E: cura1 + -tură] (Îvr) 1 Curățare. 2 Loc defrișat, curățat de cioturi, rădăcini, mărăcini etc. pentru a putea fi arat Vz curăturea, curățătură (4), laz, runc. 3 Loc păstrat pentru fânețe. 4 Loc curățat pentru plantarea viilor. 5 Pământ desțelenit Vz laz. 6 Ogor bine îngrășat. 7 (Pex) Deal acoperit cu vii. 8 Alunecare de pământ. 9 Ceea ce se curăță, se rade, se cojește de pe ceva. 10 Ceea ce rămâne în ciur după ce se cerne grâul Si: codină, curățătură (3). 11 (Lpl) Grăunțele care cad prin ciur, când se cerne grâul. 12 Placenta vacii. 13 Coltuc de pâine Si: cursură, cursonoi Vz codru.

curătu2 sf [At: H XII, 19 / Pl: ~ri / E: cura4 + -tură] Curatoare2 (1).

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc dintr-o pădure curățat de arbori, de rădăcini, de mărăcini etc. pentru a putea fi arat sau plantat cu vie; loc desțelenit. V. runc, arsură. Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96. Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18. O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 178.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. -(ă)tură

curătură f. 1. partea unei păduri cu copacii tăiați, care servă de pășune; 2. grâu cernut: găina curătură visează și vrabia meiu PANN. [Lit. pădure curățită, grâu curățit: laț. CURATURA].

curătúră f., pl. ĭ (d. curat, cur 2). Parte curățată de copacĭ într’o pădure saŭ lăsată liberă p. pășune într’o semănătură (V. iaz, priseacă, braniște). Gozurĭ, zoană.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri

curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CURĂTÚRĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărână, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.

CURĂTÚRĂ s. v. parchet.

CURĂTU s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărînă, pîrloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) tîrsaică, tîrsă, (prin Transilv.) tîrsătură, (prin Ban. și Transilv.) tîrșeală.

curătu s. v. PARCHET.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

curătúră1 s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).

curătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.

curătúră, curături, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș, 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria, 2004). – Din cura „a defrișa” (< lat. curare „a îngriji, a curăța”) + suf. -tură (MDA).

curătúră, -i, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria 2004). – Lat. curare „a îngriji, a curăța” > rom. cura „a desfăca” + -tură.

Intrare: curătură
curătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curătu
  • curătura
plural
  • curături
  • curăturile
genitiv-dativ singular
  • curături
  • curăturii
plural
  • curături
  • curăturilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

curătu, curăturisubstantiv feminin

  • 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: runc
    • format_quote Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96. DLRLC
    • format_quote Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243. DLRLC
  • 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18. DLRLC
    • format_quote O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 178. DLRLC
etimologie:
  • Cura + sufix -ătură. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.