cupru sn [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 61 / E: lat cuprum] Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc. Si: aramă. corectată

CÚPRU s. n. Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate, întrebuințat în cazangerie, în galvanoplastie, la fabricarea conductoarelor electrice și a numeroase aliaje (bronz, alamă etc.); aramă.

CÚPRU s.n. Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate; aramă. [< lat. cuprum].

CÚPRU s. n. metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură și electricitate; aramă. (< lat. cuprum)

CÚPRU n. Metal roșiatic, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria electrotehnică și în alte domenii; aramă. /<lat. cuprum

cupru n. numele științific al aramei.

*cúpru n. (lat. cuprum, d. cyprium aes, aramă din Cipru). Chim. Aramă, un metal roș cărămiziŭ bivalent. Se găsește în stare nativă cristalizat în octaedri saŭ cuburĭ în Bolivia, lacu Superior, Suedia ș. a. Are o greutate atomică de 63, o densitate de 8,8, se topește le 1054° și arde cu o flacără verde cînd, la o temperatură și maĭ înaltă, se preface în abur.

cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu

cúpru s. n. (sil. -pru), art. cúprul; simb. Cu

CÚPRU s. (CHIM.) aramă. (Obiecte din ~.)

CUPRU s. (CHIM.) aramă. (Obiecte din ~.)

ACETOARSENIT DE CÚPRU s. v. verde de Paris.

cúpru s. m. – Aramă. Lat. cuprum (sec. XIX).

CÚPRU (< lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083°C, p. f. 2.310°C), durit. 3, metal de culoare roșiatică, ductil, maleabil, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de combinații, în special ca sulfuri. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 2. Este utilizat în ind. electrotehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje (alamă, bronzuri etc.). Cunoscut în Egipt din anii 5.000-4.500 î. Hr. Sin. aramă.

Cu, simbol chimic pentru cupru.