cumul sn [At: HAMANGIU, C. C. XXXVIII / A: cumul / Pl: ~uri / E: fr cumul] 1-2 Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții remunerate în același timp. 3 (Îs) ~ de infracțiuni Săvârșire a mai multor infracțiuni în același timp.

CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținerea mai multor funcții sau atribuții de către o persoană. Cumulul de funcții este reglementat prin lege. – Accentuat și: cumúl.

CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].

CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)

CÚMUL ~uri n. 1) Deținere concomitentă (de către o persoană) a mai multor funcții remunerate. 2): ~ de infracțiuni situație în care, printr-o acțiune, se săvârșesc mai multe infracțiuni. /<fr. cumul

cumul n. fapta de a ocupa mai multe funcțiuni, de a lua mai multe lefuri: legea cumulului.

*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.

cúmul s. n., pl. cúmuluri

cúmul s. n., pl. cúmuluri

cumul

cumul, -luri.

CÚMUL s. cumulare. (~ de funcții.)