CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

cuibări [At: LB / Pzi: ~resc / E: cuibar] 1 vr (D. păsări) A-și face cuibul (1) undeva. 2 vr (D. păsări) A-și face loc în cuibar (1) 3-4 vtr (Pfm; fig) A (se) așeza într-un culcuș. 5 vt A mușuroi porumbul, cartofii etc. 6 vt (Trs) A scotoci. 7 vt (Fig) A așeza la loc ferit. 8 vr (Pfm; fig) A se așeza cât mai bine într-un loc. 9 vr (Pfm; fig) A se ghemui într-un spațiu cald și moale. 10 vr (Pop; d. dureri) A se localiza. 11 vr (Pfm; fig) A se pripăși. 12 vt (Rar) A așeza găinile în cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face loc în cuibar, a se așeza cît mai bine. ♦ Fig. (Despre oameni, uneori și despre animale) A se așeza comod într-un spațiu restrîns (moale și cald); a se ghemui. S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215. Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331. Fetița se cuibări în poala mă-sii.; VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Fig. Cuibărite între stînci casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152. ♦ Fig. A se adăposti. Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31. ◊ Fig. A se pripăși, a se aciua. Călugării [sînt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120. 2. Tranz. (Rar) A duce găinile la cuibar, a așeza în cuibar. Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309.

A CUIBĂRÍ ~ésc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a mușuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (și a scoate pui). Pescărușul cuibărește pe stânci. /cuib + suf. ~ări

A SE CUIBĂRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A-și face cuib. 2) (despre păsări) A-și face loc în cuibar; a se așeza în cuib. 3) fig. (despre ființe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări

cuĭbărésc v. tr. (d. cuĭbar). Fam. saŭ iron. Așez, stabilesc undeva: cine te-a cuĭbărit acolo? Prășesc adunînd pămînt la rădăcină (fac cuĭbar): a cuĭbări popușoĭu. V. refl. Fam. saŭ iron. Mă așez, mă stabilesc: Jidaniĭ s’aŭ cuĭbărit pe la noĭ. – Vechĭ (Ps. S.) mă (în)cuĭúbur, a se -á, mă încuĭb.

cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă

cuibărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuibăreáscă

CUIBĂRÍ vb. v. pripăși.

CUIBĂRI vb. a se aciua, a se oploși, a se pripăși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)