CREZÁRE crezari s. f. 1. Incredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvant. 2. (Inv.) Credintza. Crede + suf. are.

crezare sf [At: PRAVILA (1814) 12/17 / Pl: ~zari / E: crede] 1 (Mcv a avea a da) Incredere. 2 (Inv) Credintza.

CREZÁRE (rar) crezari s. f. 1. Incredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a se increde a crede pe cineva pe cuvant. 2. (Inv.) Credintza. Crede + suf. are.

CREZÁRE (rar) crezari s. f. 1. Incredere (in cineva sau ceva). Nushi putea inchipui de ce un om care shtie atitea shi pricepe atitea nit are credintza pina la sfirshit in ceea ce merita nestramutata crezare. C. PETRESCU R. DR. ◊ Expr. A da crezare = a se increde in cineva sau in vorbele cuiva; a crede. Pentru k numi dai crezare k numai tzie manchin... ALECSANDRI T. 383. 2. (Invechit) Credintza. Linai lunecare cu nobile mishcari Reamintea de timpii anticelor crezari. ALECSANDRI P. III 527.

CREZÁRE ~ari f. Sentiment de convingere; lipsa de indoiala; incredere. ◊ A da ~ a crede ceea ce spune cineva. /a crede + suf. ~are

crezare f. credintza: fuge de fapta buna de cer shi de crezare AL.

crezáre f. pl. inuz. arĭ (d. cred crez format k shi nascare perzare vinzare). Crezamint: nutzĭ saŭ crezare.

crezáre s. f. g.d. art. crezắrii; pl. crezắri

crezáre s. f. g.d. art. crezarii; pl. crezari

CREZÁRE s. v. incredere.

crezare s. v. INCREDERE.