COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică.

covățícă sf [At: LB / V: ~țécă, ~veț~ / Pl: ~ici / E: covată + -ică] (Reg) 1-18 (Șhp) Covată (1-4,10-11,13-15) (mică). 19 (Pan) Baltă. 20 (Spc) Vas de lemn cu capac, pentru transportat sare, piper, castraveți murați etc. Si: (reg) bădoagă, botiță, răcliță. 21 Castronaș în care se servește la masă. 22 Cutiuță de mărimea unei străchini, cu capac, pentru păstrat lucruri scumpe sau mărunțișuri. 23 Cutiuță cu farduri. 24 Lădiță mobilă sub coșul morii, care oprește sau dă drumul boabelor la măcinat Si: (reg) copăiță, postăviță, scuturătoare. 25 (Pan) Șanț cu apă.

COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică.

COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată; albiuță. Își fură copilul din covățică... și fuge cu dînsul acasă. CREANGĂ, P. 173. Am două covățele: ziua-s pline, noaptea-s goale (Opinca). GOROVEI, C. 259.

covățeá sf [At: I. IONESCU, C. 215 / V: ~veț~ / Pl: ~ele / E: covată + -ea] 1- 25 Covățică (1-25).

covățea (covățică) f. 1. albiuță: își fură copilul din covățică CR.; 2. teica morii; 3. pl. două castroane ce se îmbucă și în cari se pun d’ale mâncării pe drum.

covățeá și covățícă f., pl. ele. Dim. d. covată.

covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele

covățícă s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle

COVĂȚÍCĂ s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COVĂȚÍCĂ s. v. teică.

COVĂȚICĂ s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

covățică s. v. TEICĂ.