corectitúdine sf [At: CARAGIALE ap. CADE / Pl: (nob) ~ni / E: corect + itudine] 1 Lipsa de gresheli Si: corectitate (1) corectzie (1). 2 TZinuta sau purtare corecta Si: (nob) corectitate (2). 3 Cinste. 4 (Log) Insushire a gandirii care respecta legile logice Si: (nob) corectitate (4).

CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsa de gresheli. Corectitudinea in ritm in versuri [la Vlahutza] e tot asha de desavirshita k in cele mai bune poezii ale lui Eminescu. GHEREA ST. CR. I 246. 2. TZinuta sau purtare corecta; cinste. Este un om de o corectitudine exemplara.

CORECTITÚDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsa de gresheli. 2. TZinuta sau purtare corecta; cinste. [Cf. lat. correctitudo].

CORECTITÚDINE s. f. 1. insushirea de a fi corect. ◊ calitate generala a stilului constand in respectarea regulilor gramaticale ortografice shi de punctuatzie. 2. tzinuta purtare corecta; cinste. 3. (log.) insushire a gandirii care respecta legile logice. (< lat. correctitudo)

CORECTITÚDINE f. 1) Caracter corect; conshtiinciozitate; scrupulozitate. 2) TZinuta corecta. 3) Comportament corect. /corect + suf. itudine

corectitudine f. corectziune.

*corectitúdine f. (d. corect dupa rectitudine. Fr. correction). Calitatea de a fi corect (onest).

corectitúdine s. f. g.d. art. corectitúdinii

corectitúdine s. f. g.d. art. corectitúdinii

CORECTITÚDINE s. 1. (inv.) corectzie. (~ exprimarii.) 2. v. cinste.

CORECTITUDINE s. 1. (inv.) corectzie. (~ exprimarii.) 2. cinste incoruptibilitate integritate lealitate onestitate (livr.) probitate (rar) onorabilitate (inv.) onestate onestie (inv. shi reg. fig.) curatzenie curatzie. (Om de o ~ ireproshabila.)

Corectitudine ≠ gresheala incorectitudine

CORECTITÚDINE s. f. (cf. lat. correctitudo): 1. calitate a vorbirii de a fi corecta fara gresheli (abateri) fonetice lexicale shi gramaticale. 2. calitate generala a stilului individual care consta in respectarea regulilor gramaticale ortografice shi de punctuatzie in redactarea oricarei compozitzii literare.