corecta vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / Pzi: ~tez / E: corect] 1-2 A(-și) îndrepta greșelile, defectele Si: a se corija, (înv) a se corege (1-2).

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. A face să fie corect, a îndrepta greșelile, defectele, scăpările din vedere, asperitățile (într’un text scris, în lucrări de orice fel, în purtarea, în ideile, în vorbirea cuiva); a corija. Profesorul corectează temele elevilor. ▭ De Marenne... văzu fața palidă [a beizadelei Ruset]... și-i strînse mîna, corectînd în chip delicat ironia sfîrșitului său de frază. SADOVEANU, Z. C. 78.

CORECTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. [< corect + -a].

CORECTÁ vb. I. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. II. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă. (< corect)

A CORECTÁ ~éz tranz. 1) (greșeli, defecte, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corija. 2) A face să se corecteze. /Din corect

A SE CORECTÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se corija. /Din corect

corectà v. a îndrepta, a corija.

*corectéz v. tr. (d. corect; fr. corriger, it. corréggere. Corijez, îndrept: a corecta greșelile de tipar.

corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză

corectá vb., ind. prez. 1 sg. corectéz, 3 sg. și pl. corecteáză

corectez.

CORECTÁ vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 3. v. regulariza.

CORECTA vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.)