corci¹ sm [At: DEX² / Pl: ~ / E: mg korcs] (Reg) Corcitură.

CORCI¹, corci, s. m. (Regional) Corcitură. Cîinele meu se vede că-i corci de lup. CONTEMPORANUL, VII_II 2.

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.

corci¹ (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci

corci (corcitură) s. m., pl. corci

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

corci s. v. BASTARD. CORCITURĂ. METIS. TUFĂ.

córci (-oárce), adj. – 1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

córci¹, s.m. – (reg.) Corcitură, bastard. – Din magh. korcs „încrucișat” (< lat. crux, crucis „cruce”) (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

córci², corciuri, s.n. – (reg.) Tufă (Bud, 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 1925: 259). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Strâmtura). – Din ucr. korč (Scriban; Tiktin, cf. DER).

córci¹, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).