COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto.

copítă¹ sf [At: MARDARIE, L. 1525 / V: căp~, scop~, scopítă / A și: cópită / Pl: ~te și (rar) ~íți / E: vsl копито] 1 Unghie cărnoasă, care acoperă extremitatea piciorului la cal, rumegătoare și alte animale, protejând țesuturile vii. 2 (Îe) A-i sări cuiva ~tele A fugi foarte repede. 3 (Bot; îc) ~-de-copaci Ciupercă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Bot; îc) ~a-calului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Babiță (Fomes fomentarius). 6 (Bot; reg) Mănătarcă (Boletus bovinus). corectată

copítă² sf vz căpiță

COPÍTĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto.

COPÍTĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă extremitatea piciorului (degetele) la unele mamifere (la cai, asini, vite cornute etc.). Copitele cailor răsunau în amurgul de toamnă ca într-o pustie. SADOVEANU, O.I 229. Un călăreț trece-n galop. Ascult cum sună copitele calului pe drumul uscat. VLAHUȚĂ, O. A. II 177. Zărește-o căprioară, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe mititele Și copite sprintenele. ALECSANDRI, P. P. 164. ♦ (Depreciativ, pentru picioarele omului) Domnii șef să-mi ziceți și să lipiți copitele! PAS, L. I 168.

COPÍTĂ ~e f. Formație cornoasă care acoperă capetele degetelor la mamiferele copitate. /<sl. kopyto

copită f. 1. unghia calului sau a măgarului; 2. Tr. babiță (pălăria ciupercei având forma unei copite). [Slav. KOPYTO].

1) copítă f., pl. e (vsl. rus. kopýto, sîrb. kópito. V. copcă 2). Unghia animalelor din neamu caluluĭ și al bouluĭ. Lovitură de copită: măgaru trase o copită leuleĭ. Copitariță.

2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.

căpíță¹ sf [At: I. IONESCU, C. 121/19 / V: cop~, copítă / Pl: ~țe / E: bg копица] 1 Grămadă (provizorie) de fân, de formă conică și de mărime variabilă. 2 (Pex) Grămadă conică de nutreț sau de cereale. 3 (Mol; rar) Căpățână.

căpíță² sf [At: LIUBA-IANA, M. / Pl: ~țe / E: srb kapica] Căiță (1).

căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.

copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte

copítă s. f., pl. copíte

COPÍTĂ s. (ANAT.) unghie. (~ calului.)

COPÍTĂ s. v. babiță, hrib, iască, mânătarcă.

COPITĂ s. (ANAT.) unghie. (~ calului.)

copită s. v. BABIȚĂ. HRIB. IASCĂ. MÎNĂTARCĂ.

copítă (copíte), s. f. – 1. Partea cornoasă care acoperă terminațiile degetelor la copitate. – 2. Ciupercă (Polyporus fomentarius). – Megl. cupită. Sl. kopyto (Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 72; Conev 89), cf. bg. kopito, sb. kòpito, rus. kopito. Este dublet al lui căpută. – Der. copita, vb. (a lovi cu copita); copitat, adj. (care are copite); copitariță, s. f. (burete de stejar); copitos, adj. (care are copite; rezistent ca o copită).

copită, copită s. f. (peior.) picior.