convocare sf [At: SADOVEANU P. M. 214 / Pl: ~cari / E: convoca] 1 Chemare la o adunare Si: (inv) convocatziune (1). 2 (Ccr) Inshtiintzare scrisa prin care este convocata o persoana un grup de persoane sau un corp constituit cu un anumit scop (oficial) Si: (reg) convocator (2) (inv) convocatziune (2).

CONVOCÁRE convocari s. f. Actziunea de a convoca shi rezultatul ei; chemare la o adunare. Convocarea Marii Adunari Natzionale [a Republicii Populare Romine] se face de catre Prezidiul Marii Adunari Natzionale. CONST. R.P.R. 20. Convocarea adunarii generale se face de catre consiliul de conducere fie din initziativa sa fie la cererea comisiei de revizii. STAT. GOSP. AGR. 43. Ce convocare sa fie la Bucureshti? sa interesat primarele Utza. SADOVEANU P. M. 214. ♦ (Concretizat) Inshtiintzare scrisa prin care cineva este chemat la o adunare sau in fatza unei autoritatzi. Am primit o convocare la minister.

CONVOCÁRE s.f. Actziunea de a convoca shi rezultatul ei; convocatziune; (spec.) anuntz prin care este convocata o persoana o adunare etc. [Pl. cari. / < convoca].

CONVOCÁRE s. f. actziunea de a convoca; convocatziune; anuntz prin care este convocata o persoana o adunare etc. (< convoca)

CONVOCÁRE ~ari f. 1) v. A CONVOCA. 2) Inshtiintzare oficiala prin care cineva este convocat. /v. a convoca

convocatziune sf [At: COD. TZIV. V. / V: ~catzie / Pl: ~ni / E: fr convocation] (Inv) 12 Convocare (12).

*convocatziúne f. (lat. convocátio ónis. V. vocatziune). Actziunea de a convoca. Hirtie care contzine o convocare: a primi o convocatziune. SHi átzie dar ob. áre.

convocáre s. f. g.d. art. convocắrii; pl. convocắri

convocáre s. f. g.d. art. convocarii; pl. convocari

CONVOCÁRE s. 1. v. chemare. 2. adunare intrunire reunire strangere. (~ oamenilor la o shedintza.)

CONVOCARE s. 1. chemare invitare invitatzie. (~ lor la directzie la militzie.) 2. adunare intrunire reunire slringere. (~ oamenilor la o shedintza.)