conveniénță [At: LM / P: ~ni-en~ / V: (înv) ~nán~, ~nín~ / Pl: ~țe / E: fr convenance, it convenienza] sf 1 (Mpl) Regulă de purtare impusă de o anumită societate. 2 a (Îla) De ~ Făcut numai pentru a respecta anumite cerințe sociale sau interese. 3 a (Îs) Căsătorie de ~ Căsătorie în care se ține seama numai de interese materiale și familiale. 4 sf Potrivire.

CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Ansamblul regulilor de purtare impuse de o anumită societate (în special cea feudală și burgheză). V. politețe. Pentru ce, adică, mi-aș gîtui eu îmboldirile propriei mele firi, turnîndu-le în tipand sucit și îngust al «conveniențelor» meșteșugite? HOGAȘ, M. N. 233. Vă adresez o cerere care nu e poate tocmai la locul ei și în armonie cu conveniențele sociale. MACEDONSKI, O. II 420. ◊ (În societatea burgheză) Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seamă numai de condițiile materiale și familiale. – Pronunțat: -ni-en-.

CONVENIÉNȚĂ s.f. (La pl.) Totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită societate. ◊ De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, de formă. [Pron. -ni-en-, gen. -ței. / cf. it. convenienza, fr. convenance].

CONVENIÉNȚĂ s. f. (pl.) totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită împrejurare; uzanță. ♦ de ~ = făcută numai pentru a respecta anumite norme sociale de formă. (< it. convenienza)

CONVENIÉNȚĂ ~e f. Regulă de purtare impusă într-o societate. ◊ Căsătorie de ~ căsătorie bazată pe interese materiale. [Sil. -ni-en-] /<it. convenienza, fr. convenance

conveniență f. 1. raport, conformitate; 2. pl. bunacuviință socială.

*conveniénță f., pl. e (lat. convenientia, fr. convenance. V. pro-veniență). Conformitate, potrivire: conveniență de caracter. Cuviință, decență: conveniența socială (saŭ conveniențele sociale). Căsătorie de conveniență, aceĭa la care-s luate în considerațiune nobleța orĭ averea orĭ cultura în locu dragosteĭ reciproce.

conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe

conveniénță s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe

CONVENIÉNȚĂ s. (mai ales la pl.) uzanță. (Trebuie să se supună ~elor.)

CONVENIENȚĂ s. uzanță. (Trebuie să se supună ~elor.)