concordántza sf [At: MAIORESCU L. 150 / Pl: ~tze / E: fr concordance] 1 Acord. 2 Potrivire. 3 Conformitate. 4 (Grm; is) ~tza timpurilor Ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza acordul timpului verbului dintro propozitzie subordonata cu timpul verbului din propozitzia regenta. 5 (Glg) Raport dintre doua (serii de) straturi care sau sedimentat continuu. 6 (Bis) Indice cu toate cuvintele Bibliei cu indicarea paralela a tuturor locurilor unde se gasesc.

CONCORDÁNTZA concordantze s. f. Acord potrivire conformitate. Acest tablou e deci in concordantza cu tonul shi logica intregii poezii. GHEREA ST. CR. III 403. ◊ (Ec. pol.) Concordantza obligatorie a relatziilor de productzie cu; caracterul fortzelor de productzie = lege economica obiectiva care actzioneaza in toate orinduirile sociale potrivit careia relatziile de productzie trebuie sa corespunda cu caracterul fortzelor de productzie: Sprijininduse pe legea economica a concordantzei obligatorii a relatziilor de productzie cu caracterul fortzelor de produc tzie Puterea Sovietica a socializat mijloacele de productzie lea facut proprietate a intregului popor shi in felul acesta a desfiintzat sistemul exploatarii a creat formele socialiste de economie. Daca nar fi fost aceasta lege shi daca nu sar fi bazat pe ea Puterea Sovietica nar fi putut sashi indeplineasca sarcina. STALIN PROBL. EC. 8. I. V. Stalin dezvoltind invatzatura marxistleninista a dat o formulare noua shi. deosebit de clara legii concordantzei obligatorii a relatziilor de productzie cu caracterul fortzelor de productzie a definit rolul noilor relatzii de productzie k motor principal shi hotaritor al dezvoltarii fortzelor de productzie a aratat actziunea acestei legi obiective in socialism shi importantza folosirii ei pentru construirea comunismului. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 5 45. (Gram.) Concordantza timpurilor = ansamblu de reguli dupa care se fixeaza timpul verbului din propozitzia dependenta in raport cu timpul verbului propozitziei regente.

CONCORDÁNTZA s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire acord. ◊ Concordantza relatziilor de productzie cu caracterul fortzelor de productzie = lege economica potrivit careia relatziile de productzie trebuie sa corespunda cu caracterul fortzelor de productzie; concordantza timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza acordul timpului verbului dintro propozitzie dependenta cu timpul verbului din propozitzia regenta. 2. (Geol.) Raportul dintre doua strate sau serii de strate care sau sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance it. concordanza].

CONCORDÁNTZA s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire acord corespondentza (II 1). ♦ concordantza timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza timpul verbului dintro propozitzie dependenta in acord cu timpul verbului din propozitzia regenta; corespondentza timpurilor. ◊ imbinare armonioasa de sunete. 2. (geol.) raportul dintre doua (serii de) straturi care sau sedimentat continuu. 3. specie evoluata de index (glosar) larg cultivata in filologia anglosaxona shi chiar in cea romanica constand in listarea cuvintelor insotzite fiecare de un microcontext pertinent pentru intzelegerea lor. (< fr. concordance)

CONCORDÁNTZA ~e f. Caracter concordant; coincidentza; congruentza. ◊ ~a timpurilor corespondentza timpurilor la verbele dintro fraza. /<fr. concordance

concordantza f. 1. acord conformitate: acord de pareri; 2. Gram. acordul vorbelor intre dansele; 3. index contzinand toate vorbele Bibliei cu indicarea pasajelor unde se afla.

*concordántza f. pl. e (fr. concordance). Acord potrivire: concordantza de marturiĭ. Lucrare destinata sa arate acordu diferitelor texte k ale scripturii. Gram. Acordu cuvintelor dupa regule: concordantza timpurilor. Consonantza.

concordare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~dari / E: concorda] 13 (Nob) Concordantza (13).

concordántza s. f. g.d. art. concordántzei; pl. concordántze

concordántza s. f. g.d. art. concordántzei; pl. concordántze

CONCORDÁNTZA s. 1. coincidentza echivalentza (livr.) congruentza. (~ unor elemente.) 2. v. potrivire. 3. acord conformitate corespondentza potriveala potrivire (livr.) consonantza. (Exista o deplina ~ intre elementele ansamblului.) 4. v. armonie.

CONCORDANTZA s. 1. coincidentza echivalentza (livr.) congruentza. (~ unor elemente.) 2. afinitate analogie apropiere asemanare corespondentza inrudire potriveala potrivire similaritate similitudine (inv. shi reg.) semuiala (reg.) semenish (inv.) potroz semanare semanatura semuire. (Se poate stabili o ~ intre acele doua elemente.) 3. acord conformitate corespondentza potriveala potrivire (livr.) consonantza. (Exista o deplina ~ intre elementele ansamblului.) 4. armonie echilibru potrivire proportzie proportzionalitate simetrie (fig.) simfonie. (Ce ~ clasica in aceasta lucrare!)

Concordantza ≠ decalaj discordantza neconcordantza

concordantza (germ. Konkordanz) 1. Relatzie convenabila in ordine melodica intre doua sunete consecutive spre deosebire de consonantza* care priveshte concomitentza intervalelor* (de ex. la Johannes de Groheo c. 1300). 2. Notziune propusa de C. Stumpf pentru mai multe decat doua sunete consonante (in opozitzie cu notziunea de consonantza ce ar fi rezervata doar intervalelor). C. sunt astfel toate acordurile* principale shi secundare ale sistemului (II 3) majorminor (v. shi armonie) shi rasturnarile* lor a caror traditzie este aceea de a contzine o cvinta* sau o cvarta* o tertza* sau o sexta*. Notziunea nu sa impus deoarece consonantza a continuat sa desemneze fara inconveniente atat intervalele cat shi acordurile. Ant.: discordantza.

CONCORDÁNTZA s. f. (cf. it. concordanza fr. concordance): potrivire acord corespondentza intre timpul din propozitzia subordonata shi timpul din propozitzia regenta. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de concordantza timpurilor shi este specific limbii franceze. In limba romana el nu este identic cu cel din franceza dar presupune anumite reguli mai putzin categorice dupa care se formuleaza frazele (v. in acest sens lucrarea noastra „Sintaxa limbii romane” Bucureshti ESH 1994 pp. 547554).