COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

comúnă sf [At: PRETORIAN, DR. C. 55 / V: (pop) ~mấnă / Pl: ~ne / E: fr commune] 1 Unitate de bază administrativ-economică, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. 2 Locuitorii comunei (1) Si: comunitate, obște. 3 (Pop) Primărie. 4 (Îem) Așezare urbană din țările din apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 5 (Ist; în Franța) Formă de conducere instaurată la Paris, în august 1792, de mica burghezie franceză, sprijinită de masele populare. 6 (Îs) Comuna din Paris Guvern insurecțional francez, format la Paris în martie 1871, după retragerea germană, opera socialiștilor și a muncitorilor, care au încercat să administreze afacerile publice fără să recurgă la stat. 7 (În Anglia) Oraș care alege deputați în Parlament. 8 (Îs) Camera Comunelor Una dintre cele două camere ale Parlamentului englez (cu reprezentanții orașelor). 9 (Îs) Comuna primitivă Prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale.

COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-economică, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

COMÚNĂ, comune, s. f. I. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate, condusă de un sfat popular comunal. Comuna este un centru important de populație țărănească, compus din unul sau mai multe sate, avînd o populație în jurul a 3000 de locuitori. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 44. ◊ (În vechea organizare administrativă a țării) Comună urbană v. urban. Comună rurală v. rural. ♦ (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei (în special în Franța, Italia și Germania), care s-a dezvoltat în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și care se bucura de o anumită autonomie. 2. (În expr.) Comuna primitivă = prima formație socială, corespunzînd unor forțe de producție slab dezvoltate, în care baza relațiilor de producție o constituia proprietatea în comun a mijloacelor de producție, relațiile între oameni fiind de colaborare și ajutor reciproc, fără clase sociale și fără exploatarea omului de către om. În orînduirea comunei primitive, baza raporturilor de producție o formează proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. STALIN, PROBL. LEN. 877. Comuna agricolă forma cea mai înaltă a cooperării gospodăriilor țărănești, în care proprietatea obștească se va extinde asupra tuturor mijloacelor de producție. Comunele agricole apărute în U.R.S.S. în prima etapă a organizării colhozurilor erau premature datorită tehnicii insuficient dezvoltate și au fost reorganizate în arteluri. Comuna agricolă viitoare va apărea atunci cînd pe ogoarele și în fermele artelurilor vor fi din abundență cereale, vite, păsări, legume și tot felul de alte produse, cînd artelurile vor avea spălătorii mecanice, bucătării-cantine moderne, fabrici de pîine etc. STALIN, O. XIII 372. Comuna (din Paris) = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate și constituind prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului. Aniversarea Comunei. ▭ Comuna din Paris a dat avînt proletariatului din lumea întreagă în lupta contra orînduirii sociale capitaliste, înarmîndu-l cu experiențele dobîndite de ea în lupta pentru socialism. ENGELS, la MARX, R. CIV. 6. Comuna din Paris s-a născut în focul luptei proletariatului parizian pentru apărarea patriei cotropite de armatele germane și pentru răsturnarea burgheziei, care, trădînd interesele naționale, a capitulat în fața cotropitorilor și s-a aliat cu ei împotriva propriului popor. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1989. 3. (În expr.) Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.

COMÚNĂ s.f. 1. Oraș medieval (dezvoltat în apusul Europei din vechile cetăți situate pe căile de comunicație comercială), care se bucura de o anumită autonomie politică. ♦ Diviziune teritorială, administrată de un primar și de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate sau cătune și condusă de un consiliu popular comunal. 3. Comună primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, corespunzând unor forțe de producție slab dezvoltate, bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și pe relații de colaborare și ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate; Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat. med. communa].

COMÚNĂ s. f. 1. oraș medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică. 2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, cu nivelul scăzut al forțelor de producție, proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și egalitatea în repartiția produselor. ◊ C-a din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

COMÚNĂ ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci și a duce o viață în comun. ~ de muncă. ◊ ~ primitivă prima formație social-economică omenească. 2): ~a din Paris guvern revoluționar, creat de muncitorii parizieni în 1871. 3) Diviziune administrativ-teritorială rurală compusă din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. 4) (în evul mediu în Europa Occidentală) Oraș care a obținut independența față de stăpânul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

comună f. 1. odinioară în apusul Europei (Italia, Franța), corpul burghezilor unui oraș sau târg cari se guvernau ei înșiși: emanciparea comunelor; 2. azi, diviziune teritorială administrată de un primar, asistat de un consiliu comunal: mai multe comune formează o plasă; în România sunt comune urbane sau orașe și comune rurale sau sate; 3. reunirea tuturor locuitorilor unei comune; 4. Camera Comunelor, unul din cele două corpuri ale Parlamentului englez: Camera Comunelor și Camera Lorzilor; 5. Comuna, putere revoluționară instalată la Paris în 1792 și în 1871.

*comúnă f., pl. e (fr. commune, d. lat. pop. communa, cl. communia, n. pl. d. communis, comun). Oraș orĭ sat. (Orașu e comună urbană, satu rurală). În evu mediŭ, în vestu Eŭropeĭ, asociațiune de burghejĭ din aceĭașĭ localitate care aveaŭ drept să se guverneze singurĭ. Camera Comunelor, a doŭa cameră în Anglia pe lîngă Camera Lorzilor.

comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne

comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne

COMUNA DIN PARIS 1. Nume dat guvernării municipale pariziene (1789-1795). La 9 aug., la cererea lui Danton acestei comune i s-a substituit una insurecțională. 2. Nume dat guvernului instaurat la 18 mart. 1871 de către populația pariziană răsculată în urma revoluției izbucnite datorită înfrîngerii Franței în Războiul Franco-Prusian (1870-1871). Insurecția a fost înfrîntă de armata guvernamentală cu sprijinul Prusiei (28 mai 1871).