8 definiții pentru colonetă
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette.
colonetă sf [At: NEGRUZZI, S.I, 203 / Pl: ~te / E: fr colonnette] 1-2 (Șhp) Coloană (mică) Si: coloniță. 3 Coloană mică și subțire, folosită mai ales în construcția galeriilor, a porticurilor etc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și subțire, folosită mai ales în construcția galeriilor, a porticurilor etc. – Din fr. colonnette.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
COLONÉTĂ s.f. (Arhit.) Coloană mică și subțire. [< fr. colonnette, cf. it. colonnetta].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COLONÉTĂ s. f. (arhit.) coloană mică și zveltă; coloniță[1]. (<fr. colonnette) corectată
- În original, probabil greșit: colonină. — cata
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
COLONÉTĂ ~e f. arhit. Coloană mică și subțire. /<fr. colonnette
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
colonétă s. f., pl. colonéte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
colonetă, colonetesubstantiv feminin
etimologie:
- colonnette MDA2 DEX '09 DEX '98 DN