cojire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: coji] 1 (D. un pom, o nuia, un fruct, o legumă etc.) Curățare de coajă (1) Si: cojeală (1), cojit¹ (1), cojitură (1). 2 (D. un animal) Jupuire Si: cojit¹ (2). 3 (D. răni cicatrizate, d. pielea arsă de soare, uscată de vânt) Curățare de coji (14) Si: coji¹ (3), descuamare. 4 (D. pereți și d. tencuiala sau varul de pe ei) Coșcovire.

COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji.

cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri

cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri

COJÍRE s. 1. v. descojire. (~ unei legume, a unui fruct.) 2. cojeală, descojire, jupuire. (~ trunchiului unui arbore.) 3. v. descuamare. 4. burdușire, coșcovire, scorojire, (pop. și fam.) scofâlcire. (~ unui perete.)

COJIRE s. 1. descojire. (~ unei legume, a unui fruct.) 2. cojeală, descojire, jupuire. (~ trunchiului unui arbore.) 3. descuamare, jupuire, (rar) scămoșare, (înv.) tărîțare. (~ pielii.) 4. burdușire, coșcovire, scorojire, (pop. și fam.) scofîlcire. (~ unui perete.)

COJÍRE (< coji) s. f. 1. Acțiunea de a (se) coji. ◊ Cojirea rocilor = proces de desfacere succesivă, în coji sau solzi a stratelor de la suprafața rocilor, ca urmare a acțiunii de alterare exercitate de agenții fizico-chimici. Fenomenul este frecvent la rocile magmatice, la unele roci sedimentare și mai rar la cele metamorfice. 2. Operație de îndepărtare (prin așchiere) a stratului cu defecte (crustă, oxizi etc.) de pe suprafața unor lingouri, a unor semifabricate etc. 3. Operație de îndepărtare a cojii sau a stratului de rășină oxidată de pe suprafața lemnului.