codobatură sf [At: ȘINCAI, HR. V, 560 / V: ~dăb~, ~alt~, ~dobăt~, ~drub~, ~dub~, cotorob~, coto~, cotro~, cotorb~^[1], cutrub~^[2] / Pl: ~ri, ~re și (rar) ~bături / E: ml *coda-battula, -am] 1 Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada (1) lungă, mereu în mișcare, care trăiește pe lângă ape Si: codobatică, codobatiiță, codobâță, prundar, prundaș (Motacilla alba). 2 (Îc) ~-albăstrie, ~-cenușie, ~-sură, vânătă, ~-vineție (Motacilla sulphurea). 3 (Îc) ~-galbenă (Motacilla flava). 4 (Îc) ~-neagră (Motacilla lugubris). 5 Lemn care leagă capetele crăcilor gemânărilor la car și nu lasă să se plece jos proțapul Si: brăcinar, iuhă, lehă, splină. 6 Persoană obraznică Si: obrăznicătură.

CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre mică, cenușie, cu coada lungă și îngustă pe care o mișcă într-una; trăiește pe lîngă ape și se hrănește cu insecte (Motacilla alba). O codobatură cu pene cenușii sălta în zbor neliniștit, singuratică, spăriată de liniștea cuprinsului. SADOVEANU, O.III 369. Codobaturi iuți ca focul, Tot bătînd din cozi, Măturară-n clipă locul. COȘBUC, P. II 36. Codobaturile, acele rîndurele de apă cu lungi pene albe în coadă, se așterneau, în zborul lor iute, pe fața apii. ODOBESCU, S. I 140.

CODOBÁTURĂ ~i f. Pasăre migratoare de talie mică, cu corpul zvelt și coadă lungă, pe care o mișcă întruna. ~ albă. ~ galbenă. [G.-D. codobaturii] /<lat. codobatulla

codobatură f. pasăre cu coada lungă cu care bate într’una pământul (Motacilla).

codobátură f., pl. ĭ (lat. caudibáttula adică „bătătoare din coadă”, ca și it. Calabria codiváttula = coditrémola). O păsărică cu pene negre și cenușiĭ care trăĭește pe lîngă ape și tot bîțîĭe din coadă, și de aceĭa se numește și bîțîitoare (motacilla). V. ghionoaĭe.

codăbatură sf vz codobatură

codobaltură sf vz codobatură

codobătură sf vz codobatură

codrubatură sf vz codobatură

codubatură sf vz codobatură

cotobatură sf vz codobatură

cotrobatură sf vz codobatură

cutrubătură sf vz codobatură

codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi

codobátură s. f., g.-d, art. codobáturii; pl. codobáturi

codobatură, -ri.

CODOBÁTURĂ s. (ORNIT.) 1. (Motacilla) prundar, prundaș, (reg.) bâțâitoare, codalbă, codobâță, frișcă, obrăznicătură, păstorel, păstoriță, prundurel, sfredeluș, văcăriță, coadă-făloasă, jumătate-de-pasăre, ochiul-boului, pasăre-țigănească, rândunica-Domnului, (prin Transilv. și Maram.) slujnica-cucului. 2. codobatură sură (Motacilla cinerea) = (Ban.) plișcă.

CODOBATURĂ s. (ORNIT.) 1. (Motacilla) prundar, prundaș, (reg.) bîțîitoare, codalbă, codobîță, frișcă, obrăznicătură, păstorel, păstoriță, prundurel, sfredeluș, văcăriță, coadă-făloasă, jumătate-de-pasăre, ochiul-boului, pasăre-țigănească, rîndunica-Domnului, (prin Transilv. și Maram.) slujnica-cucului. 2. codobatură sură (Motacilla cinerea) = (Ban.) plișcă.

codobatúră (codobáturi), s. f. – Pasăre, prundar (Motacilla). – Mr. coadăbătură, cutrubatură, megl. coadărăbătură. Lat. pop. *codabattula (Pascu, I, 50; Candrea-Dens., 150; REW 1774; DAR). Este sigur că această compunere este anterioară rom., nu numai datorită consonanței dialectelor, ci și calabr. codiváttula. În general, celelalte limbi au preferat comp. inversă (it. batticoda, vicent. batikoa, flor. battikova, prov. bateco) sau bazată pe alte elemente. Pentru numeroasele forme romanice ale numelui păsării cf. Erich Poppe, ZRPh., LVI, 392-404 șI V. Garcia de Diego, RFE, 1931, 7.

CODOBÁTURĂ (lat. codobatulla) s. f. Gen de păsări călătoare mici (c. 17-18 cm), din ordinul paseriformelor, cu picioare robuste și lungi, cioc gros și coadă lungă pe care o mișcă întruna. Trăiesc pe lîngă ape, aproape exclusiv pe sol. În România trăiesc trei specii: c. albă (Motacilla alba), frecventă pe malul bălților, lacurilor, rîurilor de la șes pînă la munte; c. de munte (M. cinerea), care cuibărește pe văile rîurilor din Carpați; c. galbenă (M. flava), frecventă în special în Delta Dunării.