cocioábă sf [At: LB / V: -ciúbă, ~árbă, ~órvă / Pl: ~be / E: nct] 1 Casă mică, dărăpănată (și insalubră) Si: bordei, budă, hardughie, halrubă^[1], magherniță. 2 (Ast; pop; art) Nume unei constelații formate din trei stele în triunghi. 3 (Îvp) Colibă cu ograda (sau curtea).

COCIOABĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, veche, dărăpănată și insalubră. L-a crescut pe băiat lîngă el, în cocioaba cu fum și întuneric. PAS, Z. I 198. În tindă era întuneric; vîntul vuia afară și se afunda țiuind prin crăpăturile cocioabei. SADOVEANU, O. I 144. Irinuca avea o cocioabă veche de bîrne, cu fereștile cît palma. CREANGĂ, O. A. 45. ◊ (Rar, precizat prin «de casă») Dincolo, la stingă, e o cocioabă de casă în mijlocul unui maidan plin de bălării. SLAVICI, N. I 252.

COCIOÁBĂ ~e f. Casă de locuit foarte mică, sărăcăcioasă și dărăpănată. [Sil. -cioa-] /Orig. nec.

cocioabă f. bordeiu de pari: cocioabă veche de bârne CR. [Cf. macedo-român cuciubă, butuc, de origină necunoscută].

cocĭoábă (ĭoa o silabă) și (Trans.) -úbă f., pl. e (met. din cobace). Casă mică și proastă, coșmagă, chițumie, bojdeŭcă. V. colibă, vizuină.

cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe

cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe

cocioabă.

COCIOÁBĂ s. (rar) coștoroabă, (Mold.) bojdeucă, (Transilv.) bujdală, (Mold.) bujdă. (Locuia într-o ~.)

COCIOABĂ s. (rar) coștoroabă, (Mold.) bojdeucă, (Transilv.) bujdală, (Mold.) bujdă. (Locuia înlr-o ~.)

Cocioabă ≠ palat, castel