coacăză sf [At: ANON. CAR. / V: clo~, ~ze sfp, ~chiț sn, ~chiță / Pl: ~ze, (rar) ~zi / E: ns cf alb kokëzë] (Bot) 1 Coacăz (1). 2 (Șîs ~ de munte) Mic arbust cu tulpina foarte ramificată, cu frunze mici, rigide și cu flori mici, roșii și mirositoare, care crește pe munte (Bruckentalia spiculifolia). 3 (Șîf ~chiț, ~chiță; șîs ~sălbatică) Dârmoz (Viburnum lantana). 4 Fruct comestibil al coacăzului (1) în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini Si: (Buc) păltinele, (Mol) pomușoară, (Trs) dârmoz, drimoc, răzăchie, rizibei, strugur spinos, rozincin(a), strugurei(-roșii). 5 (Șîs ~ de munte) Merișoare. 6 (Îc) ~ ciorască Afină. 7 (Șîc ~ sălbatică, ~albă, ~ verde) Agriș. 8 Smirdar (Rhododendron kotschyi). 9 Afin (Vaccinus myrtillus). 10 (Îc) ~ neagră Coacăz (8) negru. 11 (Îf ~ze) Cimișir (Buxus sempervivens). 12 (Îaf) Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 13 (Lpl; îf ~chezi) Ghimpe (Ruscus aculeatus).

COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. 1. Coacăz. Din fugă pusese mîna pe o cociorvă, o înălțase, și așa, printre tufe de lilieci și de coacăză,alerga spre dușman. SADOVEANU, O. III 504. 2. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de boabe mici roșii, galbere sau albe, dispuse în ciorchini; strugurei, (Mold.) pomușoară. – Pronunțat: coa-.

COÁCĂZĂ ~e f. Fructul coacăzului. /Cuv. autoht.

coacăză f. poamă roșie și străvezie, uneori prin cultură galbenă sau albă. [Diminutiv dintr’un primitiv coacă, boabă (cf. it. coccola)].

coácăză (oa dift.) f., pl. e (dim. d. coacă, var din cocă 1. D. rom. vine bg. kokazi, afine; rut. gogodza, ung. kokojza și kokojca). Vest. Fruct de coacăz. – În nord coacăță, „fruct de dîrmoz”.

coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze

coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze

COÁCĂZĂ s. (BOT.) (reg.) dârmoz, drimoc, răzăchie, ribizli, rozinchină, strugurași (pl.), strugurei (pl.), strugure-spinos, (Bucov.) păltinele (pl.), (Mold. și Bucov.) pomușoară. (Mănâncă ~e.)

COÁCĂZĂ s. v. coacăz-de-munte, merișor, smirdar.

COACĂZĂ s. (BOT.) (reg.) dîrmoz, drimoc, răzăchie, ribizli, rozinchină, strugurași (pl.), strugurei (pl.), strugure-spinos, (Bucov.) păltinele (pl.), (Mold. și Bucov.) pomușoară. (Mănîncă ~.)

coacăză s. v. COACĂZ-DE-MUNTE. MERIȘOR. SMIRDAR.

coácăză (-ze), s. f. – 1. Fruct în formă de bobițe roșii cu gust acrișor, pomușoară. – 2. Varietate de coacăz. – 3. (Bucov.) Varietate de struguri. – 4. Afină. – 5. Dîrmoz, Viburnum Lantana. – Mr. coacăză. Varietatea de plante numită astfel indică faptul că numele le-a fost dat din pricina aspectului bobițelor sale rotunde și cărnoase, care au o anumită asemănare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului să fie lat. *coccum, pl. cocca, din al cărui rezultat *coacă s-a obținut acest cuvînt, prin suf. -ză, ca în cinteză, pupăză, etc. (Densusianu, Bausteine, 474; Philippide, II, 707; Pascu, Suf., 379; Iordan, Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În general se preferă să se plece de la alb. kokjë „boabă”, care este același cuvînt lat. (Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt, ZRPh., XXVI, 322; DAR; REW 2009; Pușcariu, Lr., 265); dar această ipoteză este inutilă, căci o formă *kokëzë nu apare în alb. și der. cu -ză este normală în rom., pentru a se forma dim., cf. căcărează, gălbează. – Der. coacăz, s. m. (arbustul care dă coacăze); cocăzar, s. m. (rododendron). Din rom. provin bg. kokazi „afină”, mag. kokojza, kokolyza „coacăză”, rut. gogodza.