coșárcă sf [At: ȘEZ. V, 59 / V: ~rgă (pl: ~șérgî), ~șoár~ / Pl: ~șắrci / E: mg kosárka] 1-2 (Reg) Coș³ (1-2). 3 Coș³ (1) mare, cu două toarte. 4 Unealtă din cercuri de alun legate cu tei, pentru adunatul paielor de la arie. 5 (Pes) Coș³ (10). 6 (Reg) Coșar¹ (6). 7 Coș³ (30).

COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Regional) Coș de nuiele împletite. Desculț, cu capul gol, Cocoran desfăcea păpușoi dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. O fetiță... ducea o coșarcă cu pită pe cap. RETEGANUL, P. III 86. Am o coșarcă de alune și numai o nucă între ele (Stelele și luna). GOROVEI, C. 357.

COȘÁRCĂ ~ărci f. Coș mare împletit din nuiele. /coșar + suf. ~că

coșarcă f. Mold. bordeiu. [V. coșar].

coșárcă f., pl. e și ărcĭ (d. coșar 2, de unde vine și ung. kosárka, coșuleț). Est. Coș (paner) maĭ mare de purtat în braț orĭ în cap. Trans. Coșar, pătul. V. cotarcă, cotăriță.

coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci

coșárcă s. f., g.-d. art. coșărcii; pl. coșărci

COȘÁRCĂ s. (pop.) târnă, (reg.) târneață, târnog. (Duce marfa într-o ~.)

COȘÁRCĂ s. v. cămin, coș, coșar, horn, paner, pătul, porumbar.

COȘARCĂ s. (pop.) tîrnă, (reg.) tîrneață, tîrnog. (Duce marfa într-o ~.)

coșarcă s. v. CĂMIN. COȘ. COȘAR. HORN. PANER. PĂTUL. PORUMBAR.

coșárcă, coșerci, s.f. – Coș mare de nuiele, cu două toarte. ♦ (onom.) Coșarcă, Coșarca, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din coșar + suf. -că (DEX); din magh. kosárka (MDA).

coșárcă, -șerci, s.f. – Coș mare cu două toarte. – Din magh. kosárka.