clătinătúră sf [At: CARAGIALE, M. 296 / V: (înv) clet~ / Pl: ~ri / E: clătina + -tură] (Înv) 1-5 Clătinare (1-5).

CLĂTINĂTÚRĂ, clătinaturi, s. f. Mișcare șovăitoare. Doi răniți trec rezemați, cu clătinături stranii. C. PETRESCU, II 35. Văzind frații lui clătinătura lanțului, au știut acuma că Sucnă-Murgă nu este mort. SBIERA, P. 95.- Variantă: (regional) cletinătúră (CARAGIALE, O. II 12) s. f.

clătinătură f. mișcare șovăitoare.

clătinătúră f., pl. ĭ. Rezultatu clătinăriĭ, zguduitură: dintr’o singură clătinătură, zidu s’a dărămat.

CLETINĂTÚRĂ s. f. v. clătinătură.

clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri

clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri

CLĂTINĂTÚRĂ s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. zgâlțâitură.

CLĂTINĂTURĂ s. 1. clătinare, clătinat, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 3. scuturătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, (Mold.) zbihuială. (Cu o ~ zdravănă l-a sculat.)