ciúma sf [At: LEVITICUS ap. GCR I 5 / V: (inv) cióma (reg) cium sm / Pl: (ivr) ~e ~i / E: ml cyma „umflatura”] 1 Boala infectzioasa shi epidemica foarte grava la oameni shi la animale (mai ales la rozatoare) caracterizata prin febra mare diaree delir tumefactzii ale ganglionilor Si: pesta. 2 (Irg; pan) Umflatura crescuta pe tulpina porumbului. 3 (Irg; pex) Taciune la porumb. 4 (Reg; is) ~ma vitelor Pesta bovina. 5 (SHis ~ma gainilor) Holera gainilor. 6 (Reg; is) ~ma stupilor Boala a albinelor. 7 (Pop) Fiintza mitologica inchipuita k un monstru k o baba sau k moartea despre care se credea k ar aduce ciuma (1) Si: (reg) maica calatoare. 8 (Pan) Femeie foarte urata rau imbracata rea shi nesuferita Si: holera (inv) ciumerca¹. 9 (Pop; pex) Pacoste. 10 (Bot; reg; ic) ~ma fetei Ciumafaie (1) (Datura stramonium). 11 (Bot; reg; iae) Dafin (Laurus nohilis). 12 (Ic) ~ma apelor Planta erbacee acvatica cu tulpina lunga subtzire ramificata care se fixeaza prin radacini pe fundul apelor (Elodea canadensis).

CIÚMA ciume s. f. 1. Boala epidemica foarte primejdioasa shi foarte contagioasa (luind altadata proportzii catastrofale) produsa de un bacil specific shi caracterizata prin manifestari pe piele prin inflamarea ganglionilor etc.; pesta. Sa raspindit vorba k a izbucnit ciuma pe bord. BART E. 274. TZipenie de om nu le deschidea usha; parca erau bolnavi de ciuma sarmanii. CREANGA P. 73. ◊ (In imprecatzii) SHiapoi de ce nu matzi sculat? mincavar ciuma sa va manince! CREANGA P. 11. ◊ Ciuma lui Caragea = epidemie care a bintuit in tzara noastra la inceputul secolului al XIXlea (sub domnia lui Caragea). A fost in multe rinduri ciuma in tzara dar analele Rominiei nu pomenesc de o boala mai grozava decit ciuma lui Caragea. GHICA S. 29. Ciuma bubonica v. bubonica. 2. Fig. Persoana urita la infatzishare rea la fire nesuferita. Am o ciuma de muiere De toata lumea ma teme. HODOS P. P. 196. Pentru unii muma iar pentru altzii ciuma se spune despre cei ce favorizeaza pe unii shi se poarta rau cu altzii. 3. Fig. Mizerie pacoste napasta nenorocire mare. Aceasta ciuman lume shi aceste creaturi Nici rushine nau sa ieie in smintitele lor guri Gloria neamului nostru sprea o face de ocara. EMINESCU O. I 151.

CIÚMA ~e f. 1) Boala contagioasa shi epidemica foarte grava cauzata de o infectzie bacteriana manifestata prin febra astenie delir etc.; pesta. 2) fig. Fiintza nesuferita care inspira groaza. ◊ A fi pentru unii muma shi pentru altzii ~ se spune despre cei care sunt buni cu unii shi rai cu altzii. 3) fig. Nenorocire grea care se abate asupra cuiva; napasta; urgie. [G.D. ciumei] /<lat. cyma

ciuma f. 1. boala contagioasa shi epidemica care se manifesta prin bube sau umflaturi in partzile delicate ale corpului; 2. personificarea boalei (in traditziunile populare): baba Ciuma cea pagana Pop.; 3. fig. fata sau femeie peste masura de urita ceva nesuferit sau urgisit. [Slav. ČUMA].

cĭúma f. pl. e (cp. cu lat. cýma cûma [d. vgr. kýma] mugur cĭocan de varza de unde shi alb. kima par verme de apa un fel de ulcer; vsl. bg. rus. čúma; turc. čuma; ung. csuma csoma). Pestilentza pesta o epidemie febrila foarte ucigatoare. Cĭuma bubonica cĭuma care se manifesta pin buboane care se inflameaza shi se gangrenizeaza. Fig. Iron. Femeĭe foarte urita saŭ rea (holera urgie). A fi pentru uniĭ muma shi pentru altziĭ cĭuma a favoriza pe uniĭ shi a persecuta pe altziĭ. Cĭuma feteĭ V. cĭumafaĭe.

Tanase (de ciuma) m. sarbatoare babeasca ce cade la 18 Ian. shi care tzaranii o tzin k sa fie feritzi de ciuma. [Cuviosul Atanasie shi Chiril].

ciúma s. f. g.d. art. ciúmei; pl. ciúme

ciúma s. f. g.d. art. ciúmei; pl. ciúme

ciuma mei gen. a.

CIÚMA s. (MED.) pesta (rar) pestilentza.

CIUMA s. (MED.) pesta (rar) pestilentza.

ciúma (ciúme) s. f. 1. Plaga a porumbului. 2. Laur. 3. Boala infectzioasa epidermica foarte grava. 4. Monstru din mitologia populara care personifica ciuma. 5. Plaga calamitate. Mr. tzuma megl. ciuma. Probabil lat. cyma din gr. ϰυμα (Pushcariu 330; Pushcariu Lat. ti 60; Pushcariu Conv. Lit. XXXVII 600; Berneker 163; Capidan Dacor. III 142; Diculescu Elementele 477; Bologa Dacor. IV 962; DAR). Forma lat. vulg. ciuma punct de plecare al fonetismului rom. apare in glose tirzii cf. sp. cima „virf culme” esquilmar „a stoarce a secatui” (Corominas Anales Inst. Ling. II 128). De la sensul primitiv de „tumoare umflatura” evolutzia sensului se explica prin simptomele bolii cf. peste bubónica „ciuma bubonica” shi mr. panucl’a „tumoare” shi „ciuma”. Rezultatul normal ar fi trebuit sa fie se pare *cima; u ar fi in acest caz secundar k in bucium. Este cuvint care apare aproape in toate limbile din estul Europei (alb. kjimë „abces” tc. çuma „ciuma” bg. sb. rus. čuma rut. pol. dzuma mag. csoma csuma toate cu sensul de „ciuma”); cf. shi it. cima fr. cime sp. cima cu sens diferit. Toate limbile in care apare sensul de „ciuma” par a indica un imprumut din rom. cu atit mai mult cu cit cuvintul nu se explica prin mijloace interne ale nici uneia din limbile interesate (cf. Berneker; Capidan Dacor. III 142). Totushi sa propus un etimon sl. (Miklosich Slaw. Elem. 53 shi Lexicon 1128; Cihac II 58) bg. (Conev 94) alb. (Philippide II 639) tc. (Mladenov 689). Der. ciumat (var. ciumash ciumos) adj. (pestifer; ciumat bolnav de ciuma); ciumar s. m. (laur) care Diculescu Elementele 485 il apropie de gr. ϰυμάριον dar care ar putea fi der. in cadrul rom.; ciuma vb. (a imbolnavi de ciuma; despre fructe a se strica); ciumafaie s. f. (laur) a carui a doua parte nu a fost explicata satisfacator shi care se mai numeshte probabil prin etimologie populara ciuma fetei (Cihac II 491 pleaca in mod eronat de la mag. csuda „minune” shi fa „copac”; Diculescu Elementele 485 de la cima cu suf. gr. ϰαφος; shi DAR sugereaza o legatura cu mag. csudafa „laur”).

ciúma ciume s.f. 1. (med.) Boala infectzioasa grava; pesta. 2. (fig.) Persoana foarte urata (ALRRM 1969: XIX): „Tu ciuma de miazanoapte / Dupa mandru nu te bate / Cai al meu pana la moarte” (Barlea 1924 I: 265); „Ba acee nui ciuma / Cai anume soacrata” (Barlea 1924: 50). 3. Taciune de porumb (Farcash 2009: 106). Lat. cyma „umflatura” < vgr. kyma (Scriban Pushcariu Capidan DA DEX MDA).

ciúma e s.f. 1. (med.) Boala infectzioasa foarte grava; pesta. 2. (fig.) Persoana foarte urata (ALR 1969: XIX): „Tu ciuma de miazanoapte / Dupa mandru nu te bate / Cai al meu pana la moarte” (Barlea 1924 I: 265); „Ba acee nui ciuma / Cai anume soacrata” (Barlea 1924: 50). Lat. cyma „umflatura”.

pentru unii muma pentru altzii ciuma expr. (pop.) care este partinitor in relatziile cu oamenii.