CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea).

cireașă sf [At: (a. 1708) ANON. CAR / V: cera~, cerașe, ce~, ~ra~, ciu~ / Pl: ~eșe și (pop) ~eși / E: ml ceresia] 1 (Bot; șîc ~-albă, ~-altoită, ~-amară, ~-oltoană, ~-pădureață) Fruct comestibil al cireșului (1), mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. 2 Fruct al pomului Prunus avium Si: cireașă-amară. 3 (Bot; îc) ~-de-Ispas, ~-de-Mai, ~-de Sân-Petru, ~-drăgănea, ~-dulce, ~-lipicioasă, ~-moacră, ~-pergaviță Fruct comestibil al pomului Prunus duracina Si: cireașă-pietroasă. 4 (Bot; îc) ~-păsărească Fruct al pomului Cerasus avium. 5 (Bot; reg; îc) ~-șelană, ~-țepeșă Fruct cărnos, rotund, cu coada lungă, care are o culoare albă-gălbuie. 6 (Pfm; îe) A privi la cineva ca la o ~ coaptă A privi cu mare admirație (și poftă). 7 (Pop; îe) A avea trei ~eșe A fi la menstruație. 8 (Bot; reg; îc) ~șa-lupului Mătrăgună (Atropa belladona). 9 (Bot; reg; îc) ~șa-Ovreiului Păpălău (Physalis alkekengi). corectată

CIREÁȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireși] – Din lat. ceresia (= cerasea).

CIREÁȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului. Mă duc... să fur niște cireșe. CREANGĂ, A. 47. Doi ochi ca la dumneata, Zău că nu. mai pot afla, Așa negri frumușei Ca cireșele-n altoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. Cireașă amară = fruct al cireșului sălbatic, de pădure, cu gust amar, folosit pentru prepararea dulceții. Cucoana Zinca a trimis încă de săptămîna trecută poștalionul, încărcat cu dulcețuri proaspete de cireși amare și de caise crude. CAMIL PETRESCU, O. 264. Cireașă neagră = fruct al unei specii de cireș, cu gust dulce și culoare neagră. Glicherie intră cu o farfurie mare încărcată cu fructe, între care zării, mai cu seamă, vestitele cireșe negre de la Pîngărați. HOGAȘ, DR. 282. Își cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. – Pl. și: (Munt.) cireși.

CIREÁȘĂ ~éșe f. Fructul cireșului. ~eșe amare. [G.-D. cireșei; Sil. -rea-șă] /<lat. ceresia

cireașă f. poama cireșului, a cării carne e foarte zemoasă; cireașa lupului, mătrăgună. [Lat. vulg. CERESEA].

cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.

!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe

cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșei; pl. ciréșe

cireașă, pl. cireșe

cireașă, -reșe.

cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682).

a linge cireașa / chiseaua expr. (eufem., er., obs.) a practica cuniliția.

cireașa de pe tort expr. (livr.) 1. detaliul sau aspectul cel mai plăcut / valoros / util etc. al unui lucru sau eveniment. 2. (iron.) detaliul sau aspectul cel mai neplăcut / abject / inutil etc. al unui lucru sau al unui eveniment.