ciozvấrtă sf [At: (a. 1719) IORGA, S. D. I-II, 231 / V: cervấrște, cerfârtíe, cesvărtă, cesv~, cetv~, cez~, ciofártă, ciortv~, ciosvấrtă, ciosv~, ciosvấrte, ciosvấrț, ciovărstă, ciov~, ciovấrte / Pl: (înv) ~rți, ~e / E: vsl четрътъ] 1 (Înv) Sfert dintr-o măsură de capacitate. 2 (Spc) Sfert dintr-un animal tăiat. 3 (Reg) Jumătate de miel. 4 (Reg) Picior de miel Si: coapsă Cf arm, but. 5 (Pex; reg) Bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal Si: halcă. 6 (Pan; reg) Lemn tăiat în patru Si: (reg) draniță. 7 (Reg) Grămadă de crengi așezate regulat pentru vânzare Cf cirtă.

CIOZVÂRTĂ ~e f. 1) A patra parte dintr-un animal tăiat. 2) Bucată mare de carne; halcă; hartan. [Sil. cioz-vâr-tă] /<bulg. cetvărt

CIOZVÎ́RTĂ, ciozvîrte și ciozvîrți, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat, îndeosebi piciorul de dinapoi (v. but, arm); bucată mare de carne (v. halcă, hartan). Nene, să înroșim și noi ouă... – Ce prostie! Ouă roșii?... – Dar o ciozvîrtă de miel? DELAVRANCEA, H. T. 16. În dăsagi de se uita, Ciozvîrți de carne vedea. TEODORESCU, P. P. 503. ◊ (În legătură cu verbele «a face s, «a pune», «a așeza» etc.) Apoi paloșul scotea. Patru ciozvîrți îl făcea. TEODORESCU, P. P. 593.

cĭozvî́rtă f., pl. e și țĭ (din vechĭu cetvîrtă, d. vsl. četvrŭtŭ, sfert. V. cĭocîrtesc). Sfert de animal la bucătărie, ciric, butuc, picĭor cu o bucată cu carne: Apoĭ paloșu scotea, Patru cĭozvîrțĭ îl făcea (Teod. 593). – Și cezvîrtă, cĭovîrtă și cĭofîrtă. În Mold. cĭofirtă, „sfert de stînjin de lemne”.

ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte

ciozvârtă s. f., g.-d. art. ciozvârtei; pl. ciozvârte

ciozvîrtă

CIOZVÂRTĂ s. v. halcă.

CIOZVÎRTĂ s. halcă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mincat o ~ de miel.)