CIN², cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun.

cin¹ sn [At: MOXA, 355/15 / V: ciun / Pl: ~uri / E: srb čun] (Îrg) 1 Vas mic pe Dunăre. 2 Luntre mică (pescărească) Si: cinac². 3 Luntre primitivă, dintr-un trunchi de arbore scobit Si: cinac².

CIN², cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.

CIN², cinuri, s. n. (Rar) Luntre mică, barcă. Moșu-n cin dacă intra, Pe Dunăre se ducea. TEODORESCU, P. P. 569. Mult că nu mergea... Și mi-și întîlnea Un cin de alamă, De nu-i bagi de seamă, Cu vîsle d-argint, Cum n-am mai văzut. TEODORESCU, P. P. 645.

cin n. 1. od. luntre dintr’un singur trunchiu scobit; 2. astăzi, cutie de scânduri încleite spre a pluti pe Dunăre. [Slav. ČLŬNŬ].

2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr’un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță.

cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri

cin (ordin preoțesc, luntre) s. n., pl. cínuri

CIN s. (Olt.) pream. (~ul este o luntre mică.)

CIN s. (Olt.) pream. (~ este o luntre mică.)

cin (cínuri), s. n. – Luntre, barcă. Sb. čun (Cihac, II, 52). – Der. cinac, s. n. (barcă), din sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.