CHÍCOT, chicote, s. n. Râs înfundat cu izbucniri zgomotoase. – Din bg., sb. kikot.

chícot sn [At: CANTEMIR, IST. 39/16 / V: ~ihót, híhot / Pl: ~e / E: fo] 1 Râs înfundat sau cu izbucniri zgomotoase, cu hohot, de voie bună sau în batjocură. 2 Chiot. 3 (Pfm; îlv) A da ~ A striga.

CHÍCOT, chicote, s. n. Râs cu izbucniri (înfundate). – Din bg., scr. kikot.

CHICÓT, chicote, s. n. Rîs cu izbucniri zgomotoase, cu hohote (de obicei pe ascuns sau pe înfundate). Lăutarii cîntau și hora se învîrtea... împrejur, în roata mamelor, porneau chicote și cumetrele își dădeau coate și-și arătau, din ochi, fetele. SADOVEANU, O. I 73. Ținea nunta cîte o săptămînă tot în chiote și chicote. ALECSANDRI, T. 82. ◊ (Determinat, pleonastic, prin «de rîs») Auzind Joe chicotele lor de rîs și zgomotul ce făceau ei... se duse să se uite ce putea să fie asta. ISPIRESCU, U. 83.

CHÍCOT, chicote, s. n. Râs (înfundat) cu izbucniri zgomotoase. – Bg., sb. kikot.

CHÍCOT ~e n. Izbucnire de râs înfundat. /<bulg., sb. kikot

chicot n. Mold. hohot: ține nunta tot în chiote și în chicote AL. [Serb. KIKOT].

híhot și chícot n., pl. e (d. hihotesc; sîrb. kikot, pol. chychot. V. chic, inc). Fam. Hohot (maĭ ales copilăresc orĭ femeĭesc).

chícot s. n., pl. chícote

chícot s. n., pl. chícote

CHÍCOT s. v. chicoteală.

CHICOT s. chicoteală, chicotire, chicotit, (Mold.) încot, (înv.) clic. (Se aude un ~ de copii.)

chicót (chícote), s. n. – Rîs, izbucnire în rîs. – Var. chihot, hihot. Creație expresivă, care corespunde multor forme sl., cf. bg., sb. kikot, slov. hehèt, ceh. chechot, pol. chychot (Cihac, II, 49; Tiktin; Berneker 393); cf. hohot, chiot. – Der. chicoti, vb. (a rîde); chicoteală, s. f. (rîs); hihoti, vb. (a-i miji zîmbetul pe buze).