CHEOTOÁRE, cheotori, s. f. 1. Mic ochi de ață, de șiret, de stofă etc. la un obiect de îmbrăcăminte, prin care se petrece nasturele pentru a încheia obiectul. 2. Tăietura din partea stângă (sau dreaptă) a reverului unei haine (bărbătești); butonieră. 3. (Pop.) Loc unde se îmbină bârnele la colțurile caselor. [Pr.: che-o-. – Var.: cheutoáre, chiotoáre s. f.] – Lat. *clautoria (<*clautus = clavutus).

cheotoare [At: BIBLIA (1688), 57 / V: cet~ cheu~, chio~, chiu~, (reg) chept~, chiptoare, chet~, cheiet~, chei~, chie~, cheio~ / P: che-o~, (reg) cheo~ / Pl: ~ori / E: ml clautoria] 1 a (înv; îs) Piatră ~ Piatră de hotar. 2 sf Crestătură făcută într-o bucată de lemn, în care se îmbină altă bucată Si: cheotură, cuib, încheietoare, încheietură, mușcătură, prescură. 3 sf Capetele bârnelor, ieșite în afară la cele patru colțuri ale casei, care de obicei nu se văruiesc. 4-5 sf (Pex) Colț de casă sau de stâncă din bârne, fără stâlpi. 6 sf (Reg) Colț de gard. 7 sf Locul unde se întâlnesc două plase de garduri. 8 sf Locul unde se unesc căpriorii unei case. 9 sf (Urmat de „gurii”) Colțul gurii. 10 sf Cele două băieri cu care se încheie cămașa țărănească. 11 sf (Reg) Găitan în care se încheie nasturele de la gura sumanului. 12 sf Legătură. 13 sf Gaură de pe marginea unei haine, prin care se trece un nasture Si: butonieră. 14 sf Legătură de piele cu care se încheie tablele unei cărți Si: cataramă. 15 sf (La coasă) Legătura cu care se prinde cârligul de coasă. 16 sf (La hamurile de la cal) Cureaua care, răsucită după hulubă, leagă cercul. 17 sf (Lpl) Cele două ațe sau curelușe de legat jugul. 18 sf (Pes; lpl) Ochetele care servesc pentru a prinde cu ele plasa de cele patru capete ale arcurilor. 19 sf (Pes) Lațul din capătul analei. 20 sf (Pes; lpl) Ochiurile cu care se prind perimetele. 21 sf (Îf chiutoare) Povarnă în care se fierb prunele pentru prepararea rachiului.

CHEOTOÁRE, cheotori, s. f. 1. Mic ochi de ață, de șiret, de stofă etc. la un obiect de îmbrăcăminte, prin care se petrece nasturele pentru a încheia obiectul. 2. Tăietura din partea stângă (sau dreaptă) a reverului unei haine (bărbătești); butonieră. 3. (Pop.) Loc unde se împreună bârnele la colțurile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoáre, chiotoáre s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

CHEOTOÁRE, cheotori, s. f. (Și în forma cheutoare) 1. Mic semicerc de ață, de șiret, de stofă etc. cu care se încheie nasturii de la o haină. Își deznoda cheutorile blănilor, gîfîind. C. PETRESCU, S. 125. Mă simții apucat de mini, de brațe, de umere, de cheotoarea surtucului. HOGAȘ, M. N. 29. Dintr-o sută de fuioare, Mi-a făcut o cheutoare. MARIAN, S. 139. 2. Tăietura din partea stingă (sau dreaptă) a reverului hainei; butonieră. Gătit cu cravată roșie, cu flori la cheutoare... Robea intră în bufet. DUNĂREANU, CH. 154. 3. (Regional) Loc unde se împreună bîrnele la colțurile caselor; coama sau culmea casei în locul unde se împreună cu căpriorii. În curte cine-a-ntrat? Poate-s niște pețitori, Și se țin la cheutori? MARIAN, S. 109. – Pronunțat: che-o-. – Variante: cheutoáre, chiaotoáre (ODOBESCU, S. II 297), chiotoáre (SLAVICI, N. II 280, BĂLCESCU, O. II 258) s. f.

CHEOTOÁRE, cheotori, s. f. 1. Mic semicerc de ață, de șiret, de stofă etc. prins la o haină, prin care se petrece nasturele pentru a închide haina. 2. Tăietura din partea stângă (sau dreaptă) a reverului unei haine (bărbătești); butonieră. 3. (Reg.) Loc unde se împreună bârnele la colțurile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoáre, chiaotoáre, chiotoáre s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

CHEOTOÁRE ~óri f. 1) Mic ochi (de ață, de șiret, de stofă etc.) la un obiect de îmbrăcăminte prin care se trece nasturele pentru a încheia haina. 2) Tăietură mică pe reverul unei haine. [G.-D. cheotorii; Sil. che-o-toa-] /<lat. clautoria

cheotoare f. ceea ce servă la încheiat: șnur, găitan, șiret, copcă, nod, laț; 2. pl. găuri dele baierele cămășei sau hainei; 3. pl. încheieturile bârnelor la cele patru colțuri ale unei case țărănești. [Derivat din *cheiat = încheiat].

cheotoáre f., pl. orĭ (îld. cheĭetoare, încheĭetoare). Gaură în care intră nasturele, butonieră. Șiret cusut la haĭnă ca s’o poțĭ atîrna în cuĭ. Capătu uneĭ grinzĭ încheĭat în altă grindă la casa țărănească (Șez. 36, 31). – Și cheut- (Mold. Ban.) și chiot-.

cheutoare sf vz cheotoare

chiotoare sf vz cheotoare

chiotoare f. V. cheotoare.

cheutoáre, V. cheotoare.

chiotoáre, V. cheotoare.

cheotoáre/cheutoáre (che-o-/che-u-) s. f., g.-d. art. cheotórii/cheutórii; pl. cheotóri/cheutóri

cheotoáre s. f. (sil. che-o-), g.-d. art. cheotórii; pl. cheotóri

cheotoare (e-o), pl. cheotori

cheotoare, -tori.

cheutoáre v. cheotoáre

CHEOTOÁRE s. 1. v. butonieră. 2. baieră. (~ la gura cămășii țărănești.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimț. (~ la colțurile casei.) 4. (reg.) cățel, zimț. (~ la colțul gardurilor de nuiele.)

CHEOTOÁRE s. v. chingă.

CHEOTOARE s. 1. butonieră, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (~ la o haină.) 2. baieră. (~ la gura cămășii țărănești.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimț. (~ la colțurile casei.) 4. (reg.) cățel, zimț. (~ la colțul gardurilor de nuiele.)

cheotoare s. v. CHINGĂ.

chiotoáre (chiotóri), s. f. – 1. Colț al unei clădiri, format din împreunarea a doi pereți. – 2. Stîlp, piatră de hotar. – 3. Articulație. – 4. Colț al acoperișului. – 5. Laț, nod. – 6. Butonieră. – 7. Cîrlig de copcă. – 8. Legătură, legătoare. – 9. Încheietoare, ansamblu de două piese care deschid și închid o carte legată. – Var. cheutoare, (Banat) cheptoare. Lat. *clautoria, în loc de clāvātoria. – Der. descheptura, vb. (Banat, a desface, a descheia) (Pușcariu, Dacor., IV, 706; DAR). Var. (Pușcariu 716); pare a reprezenta o pronunțare *clab(a)toria.