cerință sf [At: MAIORESCU, D. I, 5 / Pl: ~țe / E: cere + -ință] 1 Pretenție. 2 Condiție. 3 Obligație convențională. 4 Nevoie. 5-6 (Spc) Enunț a ceea ce trebuie să fie (aflat sau) efectuat într-un exercițiu didactic.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. Îmbinarea muncii politice cu munca economică constituie una din cerințele de bază ale conducerii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Ridicarea [emisiunilor muzicale]... la nivelul cerințelor maselor este o sarcină de primă urgență... ce stă în fața Comitetului de radio. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. Trebuiesc observate cerințele scenei. GHEREA, ST. CR. II 248.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. – Din cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigență. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~ința

cerință f. cerere neapărată.

cerínță f., pl. e și (nord) ĭ. Exigență, ceĭa ce se cere, ceĭa ce trebuĭe să facĭ: principala cerință a soldatuluĭ e să fie disciplinat.

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

CERÍNȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seama de ~ele pieței.)

CERINȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament, (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~ele pieței.)