celuí [At: PALIA (1582), ap. GCR 51 / P: ~lu-i / Pzi: ~ésc / E: mg csalni] (Reg) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vr A constata că a fost înșelat Si: a se încelui (3). A vt A decepționa.

CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înșela, a amăgi. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău-m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Refl. Cum mă culc, cum te visez! Pun mîna, nu le găsesc... Doamne, cum mă celuiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. ♦ A ademeni, a momi. Pe mine m-a celuit de la părinți, cînd eram numai de trei ani. RETEGANUL, P. I 35. – Variantă: înceluí (RETEGANUL, P. III 40) vb. IV.

CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Magh. csalni.

CELUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A înșela. Csĕluiesk. Decipio. Fallo. AC, 332. L-au înșelat și l-au celuit diavolul pre Adam de au greșit. MOL. 1695,. 32^r. Să vatămă dragoste frățască si e celuit prietnicul. CAT. B, 28; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; VCC, 13; MISC. SEC. XVII, 100^v; PSALT. SEC. XVII, apud TEW. Ce cea moarte tristă rău l-au celuit. CSOM., 2^v. ♦ (Criș.) A lua prin înșelăciune. Îmblă cu hicleșigul... de celuiesc de la vecinul. C 1692, 508^r. Etimologie: magh. csalni. Vezi și celșag, celuitor, celuitură, încelui, înceluitor. Cf. î n c e l u i, o p ă c i, p o t i c ă l i.

ÎNCELUÍ vb. IV v. celui.

celuĭésc și înceluĭésc v. tr. (ung. csalni, a înșela. V. cealăŭ, celăușag). Vechĭ. Azĭ Trans. Înșel. Seduc.

înceluĭésc, V. celuĭesc.

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. celuiáscă

CELUÍ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

celui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

celuí (-uésc, celuít), vb. – (Trans. și Mold.) A înșela, a momi. – Var. încelui. Mag. csalni (Cihac, II, 488; Berneker 135); cf. sb. čalovati, rut. čaljovaty. – Der. (în)celuitor, adj. (înșelător); (în)celuială, s. f. (înșelăciune, fraudă); celuitură, s. f. (înșelăciune); cel(u)șag, celșug, s. n. (înșelăciune). Aceleiași rădăcini îi aparțin ciolă, s. f. (Trans. de Nord, înșelăciune, capcană), din mag. csal; ciolar, adj. (șarlatan, trișor); cealău, s. m. (Trans., șarlatan, trișor), din mag. csaló.

celuí, celuiesc, vb. tranz. – (reg.) A înșela, a momi. – Din magh. csalni „a înșela, a amăgi” (Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

celuí, celuiesc, vb. – A înșela, a momi. – Din magh. csalni.