CATÓLIC, -Ă, catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășesc. 2. S. m. și f. Adept al catolicismului; papistaș. ◊ Expr. A fi mai catolic decât papa = a fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face). – Din lat. catholicus, fr. catholique.

católic, ~ă [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 214/32 / Pl: ~ici, ~ice/ E: lat catholicus] 1 a (Iuz) Universal. 2 a Ecumenic. 3 a Care se referă la biserica în fruntea căreia se află papa de la Roma Si: roman, (înv) catolicesc (1), (îrg) papistaș. 4-6 a (Îe) A fi mai ~ decât papa A fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face). 7 a Care se referă la catolicism Si: (înv) catolicesc (2). 8 smf Adept al catolicismului.

CATÓLIC, -Ă, catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășeșc. 2. S. m. și f. Adept al catolicismului; papistaș. ◊ Expr. A fi mai catolic decât papa = a fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face). – Din lat. catholicus, fr. catholique.

CATÓLIC, -Ă, catolici, -e, adj. Care ține de catolicism, care propagă catolicismul; (substantivat) adept al catolicismului. Reacționarii spanioli au găsit în clerul catolic partizani fanatici. BOGZA, A. I. 560. Regele polon mergea la biserica catolică. NEGRUZZI, S. I 180. ◊ Expr. A fi mai catolic decît papa = a fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face).

CATÓLIC, -Ă, catolici, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține catolicismului, privitor la catolicism. 2. S. m. și f. Adept al catolicismului. ◊ Expr. A fi mai catolic decât papa = a fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face). – Lat. lit. catholicus.

CATÓLIC, -Ă adj. Referitor la catolicism. // s.m. și f. Adept al catolicismului. [Cf. fr. catholique, it. cattolico, lat. catholicus, gr. katholikos – universal].

CATÓLIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al catolicismului. (< fr. catholique, lat. catholicus, gr. katholikos, univeral)

CATÓLIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de catolicism; propriu catolicismului. Biserică ~că. ◊ A fi mai ~ decât papa a fi mai zelos decât se cere. /<lat. catholicus, fr. catholique

catolic a. ce ține de religiunea catolică.║ m. cel ce profesează catolicismul.

*católic, -ă adj. (vgr. katholikós, universal, d. katá, peste, și ólos, tot. V. olograf). Care ține de religiunea romană, de catolicizm: țară catolică. Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ. Subst. Care profesează religiunea catolică. Conform catolicizmuluĭ. – În toată lumea îs 235,000,000 de catolicĭ, dintre care 156,000,000 în Eŭropa.

Ferdinand (Catolicul) m. rege de Aragon, bărbatul Izabelei de Castilia, stabili Inchizițiunea, alungă pe Mauri, cuceri Grenada și Navara, încurajă pe Columb (1474-1515).

Ligă f. (Catolică), unire formată de catolicii din Franța, spre a combate pe protestanți sub domniile lui Henric III și Henric IV.

católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice

católic adj. m., s. m., pl. católici; f. sg. católică, pl. católice

CATÓLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. papal, roman, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)

CATOLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. papal, roman, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist. (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)

católic (católică), adj. – Care aparține catolicismului. Lat. catholicus (sec. XVII). – Der. catolicesc, adj. (catolicesc); catolicește, adv. (după ritualul catolic); catolici, vb. (a converti la catolicism); catolicime, s. f. (adunare de catolici); catolicism, s. n. (confesiune creștină care recunoaște primatul Papei); catolicitate, s. f. (caracter catolic).

CATOLIC, -Ă (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Care aparține catolicismului, care este deosebit de eretic sau schismatic. ♦ Biserica c. = a) Biserica universală distinctă de comunitățile creștine locale; b) Biserica creștină din Apus, după separarea din 1054 de Biserica creștină din Răsărit; c) Biserica romano-catolică, după Reformă (sec. 16). 2. S. m. și f. Adept al catolicismului.

FERDINAND V CATOLICUL (FERDINAND II DE ARAGÓN), rege al Siciliei (din 1468, ca Ferdinand II) și al Aragónului (1479-1516). În urma căsătoriei sale cu Isabela (1469), s-a realizat unirea Castiliei și Aragónului într-un singur regat, Spania (1479). A luptat împotriva maurilor, cucerind Granada (1492), a ocupat Regatul Neapolelui (1504), al cărui suveran a devenit (ca Ferdinand III, 1504-1516), și Navarra Superioară (1512). Cu sprijinul bisericii (în 1480 a creat Inchiziția), al micii nobilimi și al orașelor, a luptat împotriva marii nobilimi. A pus bazele supremației spaniole în Europa, în sec. 16. În timpul lui, Cristofor Columb a întreprins călătoriile care au dus la descoperirea și colonizarea Americii.